Scoţia "mai are de învăţat", însă va trebui "să-şi lingă rănile" şi să fie pregătită pentru meciul cu Anglia, a recunoscut selecţionerul Steve Clarke, după ce elevii săi au debutat luni la EURO 2020 cu un eşec, 0-2 cu Cehia, chiar la Glasgow, notează Agerpres.
"Este o bună ocazie pentru a învăţa. Nu am venit aici să învăţăm, însă avem nişte lecţii de învăţat, trebuie să recunoaştem. Cred că am jucat decent. Uneori am jucat bine. Toţi avem multe de învăţat. Mă voi gândi bine la asta. Ne vom întoarce în cantonament, ne vom linge rănile 24 de ore, apoi vom fi pregătiţi pentru meciul de vineri" cu Anglia, a declarat Clarke, citat de presa internaţională.
Clarke l-a lăudat pe Patrik Schick, autorul celor două goluri ale Cehiei, pentru a doua sa reuşită, de la circa 45 de metri, şi a refuzat să-l acuze pe portarul David Marshall.
La rândul său, mijlocaşul scoţian Stuart Armstrong a spus după înfrângerea cu Scoţia: "Jocul a fost foarte compact. Nu au fost multe spaţii, iar noi am trimis mai multe mingi lungi decât am fi vrut. (...) Sunt dezamăgit de felul cum a venit primul gol. La golul doi, au arătat o adevărată calitate a jocului. Au fost de o eficacitate chirurgicală."
EURO 2020: Scoţia va trebui să-şi lingă rănile înaintea meciului cu Anglia (selecţionerul Clarke)
București
15°C
Articole Similare

18
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
18

21
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
21

81
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
81

27
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
27

238
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
238

14.010
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
14.010

75
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
75

41
A venit nota de plată. Dinamo a fost amendată pentru bannerul afișat la meciul cu Rapid
41

29
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
29

84
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
84

60
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
60

40
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
40

847
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
847
















Comentează