Lansarea unei rachete de la 10.000 de metri cu intenţia plasării pe orbită a eşuat luni în largul coastei Californiei, aceasta fiind prima tentativă în care tânăra companie Virgin Orbit şi-a testat tehnologia, transmite AFP preluat de agerpres.
"Misiunea s-a încheiat curând după începerea zborului", a postat pe Twitter Virgin Orbit.
Compania spaţială fondată în 2012 de miliardarul britanic Richard Branson doreşte să ofere un serviciu de lansare flexibil şi rapid pentru operatorii de sateliţi de mici dimensiuni (300 - 500 kg), o piaţă aflată în plină expansiune.
Racheta companiei Virgin Orbit nu decolează vertical. În schimb, nava cu o lungime de 21 de metri denumită LauncherOne este ataşată sub aripa stângă a unui Boeing 747 reconvertit şi botezat de companie Cosmic Girl.
Odată ajuns la altitudine, avionul eliberează racheta, care îşi porneşte motorul pentru a prinde viteză ca să ajungă în spaţiu şi să plaseze pe orbită sarcina utilă.
Conform informaţiilor furnizate de Virgin Orbit, faza iniţială a decurs bine. Cosmic Girl a decolat de pe aeroportul Mojave din deşertul californian, unde îşi au sediul multe companii spaţiale, iar apoi avionul a zburat către zona de eliberare desemnată, deasupra oceanului Pacific, în largul oraşului Los Angeles.
La trei minute după lansare, compania a postat pe Twitter următorul mesaj: "Am confirmat că dispozitivul a fost lansat corect. Dar misiunea s-a încheiat la scurt timp după începerea zborului. Cosmic Girl şi echipajul nostru sunt bine şi se întorc la bază".
Ulterior, compania Virgin Orbit a furnizat mai multe detalii. "LauncherOne şi-a menţinut stabilitatea după lansare şi am pornit primul motor NewtonThree. O anomalie s-a produs în prima fază a zborului. Vom şti mai multe după ce inginerii noştri vor analizat numeroasele date înregistrate astăzi".
Compania a mai informat că este în curs de a fi produsă o a doua rachetă.
Nu se cunoaşte natura "anomaliei", un cuvânt foarte des folosit în industria spaţială pentru a desemna o explozie.
Fiind un zbor de test, Virgin Orbit a avut grijă să avertizeze înainte că acesta este "cel mai complex lucru pe care l-am încercat vreodată. Primele secunde după lansare sunt cele mai importante".
Acest tip de lansare nu este nou. Racheta Pegasus a grupului Northrop Grumman există încă din anii 1990, dar Virgin Orbit intenţionează să ofere o soluţie mai puţin costisitoare. O lansare pe cale aeriană este mai flexibilă decât o lansare verticală deoarece, teoretic, este suficient să ai la dispoziţie o pistă de aeroport şi nu un sistem de lansare spaţială.
Richard Branson a mai fondat o companie spaţială, denumită Virgin Galactic, care foloseşte un concept similar şi are ca scop transportul turiştilor, pentru câteva minute, în gravitaţie zero la peste 80 km distanţă de sol. Începutul acestor zboruri spaţiale turistice a fost anunţat de nenumărate ori de către Branson, pentru vara anului 2019 şi, cel mai recent, pentru vara anului 2020.
Eşec al primei lansări a unei rachete a companiei Virgin Orbit: O anomalie s-a produs în prima fază a lansării
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

143
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
143

23
Prosumatorii devin un pilon major în energia României, cu investiţii de miliarde de euro
23

38
Profitul BYD scade peste aşteptări, sub presiunea competiţiei şi a cererii slabe
38

3.364
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
3.364

1.642
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.642

44
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
44

78
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
78

2.754
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.754

1.067
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.067

74
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
74

1.181
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.181

3.051
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
3.051

2.957
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.957
















Comentează