Guvernul german a aprobat miercuri creşterea salariului minim cu 0,35 euro pe oră, la 9,19 euro (10,43 dolari), începând din 2019, şi la 9,35 euro pe oră din 2020, transmit AP şi Reuters.
Majorarea, care ar putea sprijini consumul în cea mai mare economie europeană, a fost propusă în iunie de o comisie alcătuită din reprezentanţi ai angajaţilor, ai sindicatelor şi experţi. Guvernul condus de cancelarul Angela Merkel a introdus în 2015 un salariu minim de 8,50 euro pe oră valabil pentru mai mult de trei milioane de muncitori. Ultima dată, salariul minim a fost majorat în 2017, până la nivelul actual de 8,84 euro pe oră.
"Cred că un salariu minim de 12 euro pe oră ar fi adecvat. Companiile nu ar trebui să facă economii în privinţa salarizării", a afirmat ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, pentru publicaţia Bild.
Cu anumite excepţii, salariul minim se aplică tuturor angajaţilor, cu excepţia şomerilor de lungă durată, care au găsit un nou loc de muncă în ultimele şase luni. Unele sectoare ale economiei germane au însă propriul lor salariu minim, care este mai mare decât cel impus la nivel naţional.
Atât Fondul Monetar Internaţional, cât şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică au sfătuit Germania să majoreze salariile şi să investească mai mult pentru a stimula cererea internă şi a reduce excedentul său mare de cont curent.
Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat marţi că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât în octombrie cu 11.000, până la cifra ajustată de 2,29 milioane.
Rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, s-a menţinut la 5,1% luna aceasta, fiind cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,1%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să scadă cu 12.000.
În schimb, numărul de angajaţi a urcat cu 557.000 în septembrie, ajungând la nivelul record de 45 de milioane, a anunţat separat Oficiul federal de statistică (Destatis).
Germania va majora din 2019 salariul minim la 9,19 euro pe oră
Explorează subiectul
București
19°C
Articole Similare

191
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
191

10
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
10

454
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
454

1.027
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
1.027

39
Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor americane denunţă un 'bombardement economic' împotriva Cubei
39

53
Donald Trump „nu este îngrijorat” de riscul de a comite crime de război în Iran, dacă ar bombarda infrastructura civilă
53

2.439
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
2.439

36
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
36

44
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
44

69
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
69

5.728
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
5.728

80
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
80

1.338
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.338
















Comentează