Turcia este gata să primească zeci de mii de sirieni care ajung la graniţele sale după ce au fugit din calea ofensivei trupelor regimului de la Damasc în Alep, dacă refugiaţii "nu au altă opţiune", a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează duminică AFP.
"Regimul (de la Damasc) a blocat o parte din Alep (...) dacă ei (civili nevoiţi să fugă) ajung la porţile noastre şi nu au altă opţiune, trebuie să-i lăsăm pe fraţii noştri să intre şi o vom face", a declarat preşedintele Erdogan jurnaliştilor în avionul care-l aducea în ţara sa după un turneu în America Latină şi Senegal.
De luni, câteva zeci de mii de civili, îndeosebi femei şi copii, au părăsit Alepul din cauza luptelor violente în care sunt implicate trupele regimului, susţinute de ruşi, şi rebelii sirieni. Între 30.000 şi 35.000 de persoane au ajuns în ultimele 48 de ore în apropierea oraşului Azaz, situat la 5 kilometri depărtare de frontiera turcă, a declarat sâmbătă guvernatorul provinciei Kilis, Suleyman Tapsiz, care a adăugat că este posibil ca numărul refugiaţilor din zonă să ajungă la 70.000.
Turcia nu a autorizat până acum intrarea refugiaţilor sirieni, obligaţi să trăiască în tabere instalate în jurul localităţii Bab al-Salama. Ei trăiesc în condiţii precare şi stau în frig, primind ajutor de urgenţă doar de la organizaţia islamică turcă IHH. Duminică dimineaţă, postul de frontieră de la Oncupinar era în continuare închis. "Însă frontiera rămâne deschisă pentru toate cazurile de urgenţă", a declarat pentru AFP un oficial turc. AGERPRES
Erdogan: Turcia, gata să-i primească pe sirienii care fug din Alep dacă este nevoie
București
15°C
Articole Similare

1.157
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.157

40
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
40

1.813
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
1.813

3.311
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
3.311

6.202
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
6.202

3.634
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.634

5.138
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
5.138

2.380
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.380

3.769
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.769

189
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
189

2.619
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.619

9.498
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.498

250
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
250
















Comentează