Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că a somat Rusia, într-o discuţie telefonică din urmă cu o zi cu omologul său Vladimir Putin, să 'se dea din drumul său' din Siria şi să lase armata turcă să se confrunte singură cu forţele Damascului, transmit AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
'I-am spus dlui Putin: Ce faceţi voi acolo ? Dacă vreţi să stabiliţi o bază, mergeţi înainte, dar daţi-vă din drumul nostru. Lăsaţi-ne singuri cu regimul (sirian)', a afirmat Erdogan într-un discurs la Istanbul.
El a avertizat că forţele siriene 'vor plăti preţul' pentru atacurile lor împotriva militarilor turci, după ce 34 dintre aceştia au fost ucişi începând de joi în Idlib, în nord-vestul Siriei.
'Noi nu am mers acolo pentru că am fost invitaţi de (preşedintele sirian Bashar al-Assad). Noi am mers acolo pentru că am fost invitaţi de poporul Siriei. Nu intenţionăm să plecăm înainte ca poporul Siriei să spună 'OK, s-a încheiat'', a adăugat el.
După uciderea soldaţilor săi în atacurile aeriene de joi, Turcia a anunţat că îi va lăsa pe migranţi să treacă în Europa.
'Nu vom închide porţile în perioada următoare şi acest lucru va continua. De ce? Uniunea Europeană trebuie să-şi ţină promisiunile. Nu suntem obligaţi să avem grijă de atât de mulţi refugiaţi, să-i hrănim'', a spus preşedintele în discursul de sâmbătă.
Erdogan a susţinut că 18.000 de migranţi au trecut frontiera pentru a ajunge în Europa începând de vineri, o cifră imposibil de confirmat, şi că numărul lor ar putea creşte sâmbătă la 25.000-30.000.
El s-a plâns că fondurile transferate Turciei de Uniunea Europeană în sprjinul refugiaţilor sosesc prea târziu, afirmând că i-a cerut cancelarului german Angela Merkel să trimită fondurile direct guvernului turc.
Erdogan se înfoaie la Putin: Daţi-vă din drumul nostru
București
9°C
Articole Similare

72
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
72

10
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
10

572
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
572

18
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
18

38
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
38

2.834
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
2.834

27
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
27

51
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
51

28
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
28

1.658
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.658

6.256
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.256

22
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
22

67
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
67
















Comentează