Vânzarea obiectelor la mâna a doua a trecut printr-o transformare spectaculoasă în România, mutându-se din piețele prăfuite de la marginea orașelor direct pe ecranele telefoanelor noastre. Ceea ce înainte era doar un mic târg de cartier a devenit acum o afacere online în toată regula, unde mii de români reușesc să câștige sume impresionante de bani pur și simplu vânzând haine, electrocasnice sau diverse obiecte pe care nu le mai folosesc prin casă.
Această explozie a comerțului digital a fost ajutată enorm de dezvoltarea rețelelor de socializare și de serviciile de curierat care acum livrează rapid orice colet, oriunde în țară.
Deși tradiția târgurilor de vechituri rămâne încă vie în multe orașe, platformele dedicate au creat o comunitate uriașă de oameni care au transformat „vechiturile” într-o sursă constantă și serioasă de venit suplimentar. Mulți dintre acești vânzători au căpătat deja o experiență vastă și vorbesc despre un adevărat „secret al succesului” în acest domeniu.
Ei nu doar că își eliberează locuințele de lucruri inutile, dar îi învață și pe alții cum să facă profit din obiecte care, la prima vedere, par să nu mai aibă nicio valoare, demonstrând că piața produselor second-hand este mai activă și mai profitabilă ca niciodată în România.
Ce spun românii care vând online
Un român îi sfătuiește pe ceilalți să nu se gândească prea mult la alegerea obiectelor pe care își doresc să le vândă pe platformele de comerț online, iar pe cei care vor să își asigure venituri mai mari îi îndeamnă să petreacă mai multe ore prin magazinele de tip „second-hand”, unde pot găsi articole la prețuri mici, pe care să le poată vinde apoi profitabil.
„În general, poți pune orice îți trece prin cap (și este conform cu politica site-urilor), pentru că poate cineva are nevoie și ți le cumpără. Alege prețuri rezonabile și vezi de ce nu mai ai nevoie prin casă. Se adună, încet-încet, bănuții. În rest, nu știu dacă poți face chiar un business serios fără să pierzi multe ore prin magazine second-hand”, afirmă acesta, pe Reddit.
Alții observă însă că, în comerțul online, mulți vânzători obișnuiesc să ofere lucruri la suprapreț față de magazinele obișnuite, sfătuindu-i pe români să fie prudenți. Un internaut oferă câteva recomandări celor care vor să își maximizeze profitul pe platformele de vânzări.
„Vindeți articole de sezon. Adăugați detalii și poze cât mai îngrijite (hainele să nu fie boțite și să fie aranjate astfel încât omul să înțeleagă ce ia, de fapt). Să țineți cont că mulți caută brandul. Lucrurile trebuie să fie fără defecte, altfel sunt șanse slabe să le puteți vinde. Să fiți amabili și calmi în fața puzderiei de întrebări adresate (chiar dacă apoi clienții dispar ca măgarii în ceață). Ratingul contează foarte mult, este cartea voastră de vizită. Puteți pune și o bomboanică la livrare sau un mesaj drăguț”, afirmă acesta.
Un alt român spune că a observat că sunt mai atractive produsele ale căror descrieri cuprind măsurători, iar fotografiile sunt realizate la lumină naturală, din mai multe unghiuri.
„Pune multe poze. Descrie bine ce vinzi. Pune un centimetru lângă încălțăminte sau haine, pentru că aceleași mărimi diferă de la brand la brand. Dacă ai vreun animal de companie, încearcă să-l incluzi subtil prin vreo poză”, adaugă altcineva.
Unii cred că hainele second-hand și încălțămintea sunt cele mai căutate produse, însă orice lucru din casă poate stârni interesul.
„Nu sunt de aruncat și nici de donat: de la jucării de copil, un feon, cărți, haine, o plapumă, tastaturi, borcane mai fancy, dar pe care nu le foloseam și altele, am reușit să le vând online. În trei ani cred că am vândut de 9.000–10.000 de lei. A fost destul de bine, având în vedere că până atunci fie le aruncam, fie le donam și cine știe pe unde ajungeau, de fapt”, afirmă acesta.
„Doar gunoaie pe care le aveam prin casă”
Un român susține că a vândut produse cu o valoare totală de aproximativ 7.000 de lei în ultimii trei ani, pe o platformă de comerț online.
„Și au fost doar «gunoaie» pe care le aveam prin casă: tricouri, geci, CD-uri cu albume pe care nu le mai ascultam, storcător de fructe, casete cu Iris, ceasuri, PC-uri fără RAM și SSD, șepci etc. Mai bine vând decât să donez, fiindcă ce donez ajunge pe astfel de site-uri”, adaugă el.
Alt român susține că a obținut și el câteva mii de lei din comerțul online, cu haine, încălțăminte, cărți, electrocasnice, preșuri, pahare, farfurii și jucării pentru copii.
„De regulă, le-am dat pe cele în stare foarte bună și la un preț mic. Să nu te aștepți să vinzi costume de baie iarna și pulovere vara. Trebuie să te adaptezi anotimpurilor și cerințelor pieței la un anumit moment. Pune lucruri des în vânzare și fă reduceri. Trebuie să te miști mult ca să reușești să vinzi”, scrie acesta.
Unii români susțin că este apreciată punctualitatea și modul în care le arăți încredere clienților.
„Am avut 5.000 de lei anul acesta din vânzări. Am vândut ceasuri bărbătești, tricouri, bluze, geci, unele cumpărate din second-hand, la lichidări de stoc, cu 6–7 lei. Am vândut pe gustul meu, ceea ce mă gândeam că ar fi fost pe placul și altora”, afirmă altcineva.
Un român se arată deranjat de cei care vând lucruri la prețul la care le-au cumpărat, deși calitatea și starea lor nu mai sunt aceleași.
„Eu le pun la un preț mai mare, dar cu timpul scad serios din el ca să scap de ele, nu ca să mă îmbogățesc”, scrie acesta.
Târgurile de vechituri sunt înlocuite de platformele online
Platformele online au acaparat o mare parte a comerțului cu articole folosite, după secole în care târgurile de vechituri au fost principalul loc de întâlnire al celor care voiau să scape de lucruri și al celor care aveau nevoie de ele, scrie adevarul.ro.
Adesea, târgurile organizate săptămânal la marginea orașelor au fost privite cu suspiciune, milă și chiar dispreț.
„Nimic nu se pierde în București”, informa ziarul Dimineața, în 1909, într-un reportaj despre unul dintre târgurile de vechituri din Capitala acelor vremuri.
„Aflând întâmplător de o piață anume, de un târg unde săracii vin și cumpără toate vechiturile adunate de țigănci, am pornit în plimbare cu o drăguță colegă prin strâmta și caracteristica Stradă Lazăr, unde una lângă alta stau ticsite prăvălioarele cu pricina. Ce noroi, sfinte Dumnezeule! Și ce aer greu, compus din toate mirosurile cele mai complicate, exalate din marfa îngrămădită mai pe stradă, mai înăuntru. În prag de prăvălioare, negustorii stau la sfat și pândesc mușteriii. Pătrundem într-o altă mică stradelă unde, într-un semicerc îngust, stau una lângă alta vreo duzină și mai bine de prăvălioare cu marfă care de care mai disparată. Fiecare are dinaintea ei o tarabă unde negustorița face zel, întinzând, așezând haine, fuste, cămăși, matineuri, care mai bune, care mai rupte, care mai curate sau mai murdare”, informa publicația.
Vechile târguri și-au păstrat atmosfera cenușie și în deceniile următoare.
„Am găsit târgul de vechituri așa după cum, personal, mi l-am închipuit: așezat la margine de oraș, rânduit în ciorba nămolului, cu negustori jerpeliți și glumeți, cercetat de o clientelă căreia nu cred să-i fi călcat piciorul în vreun magazin mai pricopsit. Nimic din tragismul situației prezentat de senzitivii orașului, după care această nouă formă de negoț exprimă, literalmente, mizeria societății”, informa publicația România Viitoare, în 1947.
La mijlocul secolului XX, unele târguri erau apreciate pentru diversitatea ofertelor. Alături de piețele Capitalei, târgul din Cluj era extrem de popular.
„Cel mai frumos târg de vechituri, sau mai corect zis cel mai bogat, era acela din orașul Cluj. Când treceai podul Someșului, lângă abator, în zile de luni și de joi, vedeai o mare de oameni, mare ce creștea și se agita cu cât vremurile se înăspreau. Era târgul de vechituri; întâmplarea a așezat suferința omului lângă a animalului, în unul și același loc. Câte tragedii se petrec în sufletul celor ce vând acolo nu știe nimeni. Uneori însă mai poți ghici după marfa ce-o pun în vânzare: inelul de logodnă, de pildă, adeseori foarte tocit, purtat o viață întreagă. Am văzut odată o femeie vânzându-și chiar cununa de mireasă, cu văl cu tot. Nu-i mai trebuia acum, ce-i drept, dar câte nădejdi sfinte legase de ea odinioară! Cum stătea în cutie cununa, cu florile-i de ceară mărunte, îmi povestea parcă întreg calvarul unei căsnicii fără noroc”, informa Gazeta Transilvaniei, în 1943.
Piețele de vechituri în comunism, tratate cu suspiciune
În deceniile de comunism, târgurile de vechituri au fost tolerate, însă erau privite cu suspiciune și dispreț în spațiul public. Regimul comunist a căutat să controleze producția și comerțul din România, considerându-i „speculanți” și urmărindu-i pe cei care încercau să se descurce pe cont propriu din comerț. Unele piețe au fost închise, după ce presa comunistă a acuzat „specula” și condițiile din ele.
„De ce nu este organizat, coordonat și (mai ales!) controlat comerțul într-un loc unde, anual, se întâlnesc un milion de vânzători și cumpărători? Piața de vechituri din Timișoara a devenit un loc periculos pentru desfacerea unor lucrări tipărite (cărți vechi, reviste ilustrate, fotografii și ilustrate pornografice etc.). De ce se permite punerea lor în vânzare, de vreme ce Hotărârea nr. 3 a Consiliului Popular Municipal interzice acest lucru? Legal, lucrările tipărite pot fi valorificate și oferite spre vânzare prin intermediul anticariatului. Atunci? Semnalăm încă un aspect: la piață stau nestingherite zeci, chiar sute de anunțuri de genul «vindem mobilă», pentru care, legal, ar trebui percepută o anumită taxă. Anunțuri? Cu duiumul! Timbre fiscale? Nici unul! Este cazul ca și organele financiare să-și spună cuvântul, impunând respectarea strictă a literei legii”, informa, în 1970, ziarul Drapelul Roșu.
La scurt timp după apariția articolului, administrația piețelor din Timișoara a anunțat desființarea târgului de vechituri, îndemnându-i pe localnici să își vândă lucrurile prin intermediul consignațiilor și anticariatelor. Însă comerțul „la negru”, blamat oficial de autorități, a fost departe de a dispărea, piețele de vechituri rămânând o sursă de aprovizionare pentru tot mai mulți români în anii ’80.
După 1990, multe piețe de vechituri și-au recâștigat popularitatea, iar felul în care au fost priviți cei care încercau să prospere din comerț s-a schimbat treptat. Mulți ani, termenul de „bișnițar”, cu care erau asociați adesea comercianții, a continuat să stârnească indignarea multor români. În ultimii ani, comerțul online a atras tot mai mulți români în vânzarea de articole second hand.
Comentează