Constructorul auto german Volkswagen va înceta să mai vândă automobile echipate cu motoare cu ardere internă în Europa în 2035, pe măsură ce va face tranziţia la vehiculele electrice, însă în SUA şi China această tranziţie se va face la o dată ulterioară, a declarat sâmbătă unul din membri consiliului de administraţie de la Volkswagen, transmite Reuters.
"În Europa, vom ieşi din afacerile cu vehicule cu ardere internă între 2033 şi 2035. În SUA şi China, mai târziu" a declarat Klaus Zellmer, responsabilul pentru vânzări în consiliul de administraţie al Volkswagen pentru cotidianul german Muenchner Merkur. "În America de Sud şi Africa, vom avea nevoie de mai mult timp din cauză că infrastructura şi cadrul politic lipsesc încă", a adăugat Klaus Zellmer.
Cu toate acestea, până în 2050, cel mai târziu, întreaga flotă de autovehicule Volkswagen ar urma să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2, a apreciat Klaus Zellmer.
În ceea ce priveşte piaţa europeană, Volkswagen şi-a propus ca în 2030 automobilele electrice să reprezinte 70% din vânzările sale totale. Aceasta ar pregăti cel mai mare constructor auto european pentru o eventuală înăsprire a obiectivelor de mediu ale Uniunii Europene.
Decidenţii UE au luat în vizor emisiile poluante ale autovehiculelor, forţând constructorii auto să accelereze dezvoltarea de tehnologii cu emisii reduse în caz contrar riscând să fie amendaţi dacă autovehiculele lor depăşesc limitele privind emisiile de CO2.
Epoca motoarelor cu ardere internă apune. Volkswagen a decis să nu le mai producă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

153
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
153

138
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
138

16
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
16

637
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
637

1.103
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.103

897
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
897

257
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
257

457
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
457

401
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
401

3.450
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.450

1.512
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.512

1.622
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.622

2.874
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.874
















Comentează