Preşedintele francez, Emmanuel Macron, este aşteptat marţi în România pentru a-i saluta pe cei 500 de soldaţi francezi care sunt desfăşuraţi la o bază militară a NATO de la invadarea Ucrainei, înainte de o vizită de sprijin în Moldova şi o posibilă deplasare la Kiev, comentează AFP.
Este primul turneu al preşedintelui francez în sud-estul Europei direct afectat de conflictul declanşat de Moscova la sfârşitul lui februarie, informează Agerpres.
Foarte aşteptată de săptămâni întregi, vizita sa în Ucraina ar putea avea loc în curând în compania cancelarului german, Olaf Scholz, şi a premierului italian, Mario Draghi, potrivit presei de la Berlin şi Roma. Informaţie neconfirmată de Palatul Elysee care a precizat că "nimic nu a fost stabilit" până în prezent. Ar fi cu atât mai important cu cât Franţa deţine până la 30 iunie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.
Emmanuel Macron, însoţit de miniştrii de externe, Catherine Colonna, şi apărării, Sébastien Lecornu, va ajunge la sfârşitul zilei la baza Mihail Kogălcineanu, lângă Constanţa, principalul port românesc la Marea Neagră, punct devenit extrem de strategic de la începutul războiului.
După ce va fi întâmpinat de premierul român, Nicolae Ciucă, şeful statului francez va discuta cu forţele misiunii Aigle, lansată în cadrul întăririi de către NATO a "poziţiei sale de descurajare şi defensive pe flancul său estic al Europei".
Naţiune-cadru în această operaţiune, Franţa desfăşoară 500 de militari, dintre care 350 din armata terestră, din diferite unităţi. Aceştia formează Batalionul "vârf de lance" ("Spearhead Battalion") împreună cu 300 de soldaţi belgieni care vor fi înlocuiţi de olandezi în lunile următoare.
Miercuri dimineaţă, i se va alătura la baza NATO preşedintele României, Klaus Iohannis, după care Emmanuel Macron va exprima "un mesaj foarte clar al angajamentului nostru faţă de aliaţii din NATO şi partenerii europeni", potrivit preşedinţiei franceze care insistă asupra "investiţiei foarte semnificative" pe care îl reprezintă. Franţa a instalat recent acolo un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie.
Această misiune va continua să crească în putere cu un total de 1.000 de militari şi întăriri cu tancuri Leclerc până la sfârşitul anului.
La orele prânzului, Emmanuel Macron va fi primit la Chişinău, capitala Republicii Moldova, de preşedinta Maia Sandu, cu care a dezvoltat "o relaţie de încredere" după ce a primit-o de trei ori la Paris din februarie 2021.
Primul preşedinte francez care vizitează această ţară de la Jacques Chirac în 1998, Emmanuel Macron, alături de Catherine Colonna, va exprima "sprijinul (Franţei) în cel mai direct mod posibil" pentru această fostă republică sovietică, afectată în mod deosebit de invazia rusă a Ucrainei, cu care are o frontieră comună.
Pentru aceasta, Franţa ajută financiar şi material Republica Moldova, care dă dovadă de o "solidaritate excepţională" în primirea refugiaţilor ucraineni: peste 480.000 au trecut frontiera acolo şi 80.000 sunt în continuare prezenţi.
Cu o populaţie de 2,6 milioane de locuitori, această ţară, una dintre cele mai sărace din Europa, şi-a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie, la fel ca Ucraina (28 februarie) şi Georgia (3 martie). O cerere asupra căreia Comisia Europeană va decide în zilele următoare înainte de a fi discutată la summitul european din 23 şi 24 iunie de la Bruxelles.
În cursul vizitei sale la Paris în mai, preşedinta Maia Sandu a salutat public "iniţiativa" lansată de Emmanuel Macron de a crea o comunitate politică europeană, despre care a spus că va permite ţării sale "să accelereze" intrarea în UE. "Înţelegem că aderarea este un proces lung şi complex, care necesită mult efort şi multă muncă. Nu căutăm o scurtătură pe această cale", a explicat ea.
Emmanuel Macron vine în România și vrea să transmită un mesaj Rusiei de la 'porțile Ucrainei'
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

154
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
154

452
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
452

838
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
838

847
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
847

1.599
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.599

579
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
579

2.919
Alertă de călătorie: Destinațiile de vacanță la care turiștii sunt nevoiți să renunțe în acest an/ Sunt 26 la număr
2.919

438
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
438

1.127
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.127

1.121
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.121

1.195
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.195

2.820
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.820

3.010
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.010
















Comentează