Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit marţi pe premierul Republicii Mali, Boubou Cisse, pentru a discuta despre cooperarea în domeniul securităţii, împotriva grupărilor jihadiste, care îşi continuă atacurile în pofida a mai mult de zece ani de intervenţie internaţională, informează AFP potrivit Agerpres
Aflat în vizită oficială în Franţa la invitaţia premierului Edouard Philippe, Cisse i-a mulţumit preşedintelui francez pentru sprijinul său în vederea reînnoirii mandatului forţelor ONU în Mali (Minusma).
"Lupta Republicii Mali împotriva terorismului este de asemenea lupta Franţei şi Europei, (iar) soldaţii francezi şi europeni sunt camarazi în aceeaşi luptă împotriva radicalismului inuman şi extremismului violent", a declarat premierul malian la finalul întrevederii cu Macron.
Săptămâna trecută, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut o finanţare de către Naţiunile Unite a Forţei africane antiteroriste a ţărilor din G5 Sahel (Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger şi Ciad).
Summitul ţărilor din Africa de Vest care se va desfăşura sâmbătă în Burkina Faso ar urma de asemenea să facă apel la o mobilizare internaţională sporită în faţa jihadismului în zona sahelo-sahariană. Propunerile convenite în urma summitului de la Ouagadougou vor fi prezentate la sfârşitul lui septembrie Adunării Generale a ONU.
Nordul Mali a căzut în martie-aprilie 2012 în mâinile grupărilor jihadiste, în mare parte dispersate printr-o intervenţie militară lansată în ianuarie 2013 la iniţiativa Franţei şi care continuă în prezent.
Însă zone întregi se sustrag controlului forţelor maliene, franceze şi ale ONU. Un acord de pace menit să-i izoleze definitiv pe jihadişti a fost semnat în 2015, dar violenţele s-au propagat din nordul în centrul ţării, în pofida întăririi, în urmă cu câteva luni, a prezenţei Misiunii Naţiunilor Unite în Mali (Minusma).
Emmanuel Macron l-a primit marţi pe premierul Republicii Mali pentru a discuta despre cooperarea în domeniul securităţii
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

25
Israelul îl va convoca pe ambasadorul Italiei în urma comentariilor sale privind morțile civililor din Liban
25

12
Chevron şi Shell pregătesc noi acorduri pentru petrol şi gaze în Venezuela
12

29
Atacul din apropierea consulatului israelian la Istanbul - 12 persoane au fost arestate
29

887
Epuizarea unei națiuni: de ce maghiarii au refuzat să mai fie părtașii experimentului lui Viktor Orbán
887

21
Vizta Papei Leon în Algeria - Două presupuse tentative de asasinat au fost dejucate
21

1.230
Cea mai mare victorie a Bruxelles-ului din ultima perioadă: cum schimbă înfrângerea lui Orban harta puterii în Uniunea Europeană
1.230

2.375
Răsturnare de situație pe piața energetică: Rusia este pregătită să furnizeze gaze Uniunii Europene
2.375

1.898
Decizie a noului regim de la Budapesta: Peter Magyar nu o să inițieze discuții cu Trump și Putin / VIDEO
1.898

1.516
Alertă de colaps în aviația europeană: criza kerosenului scumpește biletele și golește aeroporturile
1.516

3.155
„Nu-i port pică lui Kelemen Hunor” - Convorbire telefonică cu șeful UDMR, anunțată de câștigătorul alegerilor din Ungaria / VIDEO
3.155

2.858
FOTO Escaladare periculoasă în Golf: Trump amenință că navele care se apropie de blocadă vor fi 'ELIMINATE imediat'
2.858

3.532
Rusia acuză: NATO transformă România în „cap de pod” împotriva Moscovei
3.532

4.060
Peter Magyar: George Simion a dansat pe mormintele eroilor noștri de război / VIDEO
4.060
















Comentează