Rusia îl va invita pe preşedintele francez Emmanuel Macron la parada militară pentru marcarea victoriei împotriva Germaniei naziste, ce va fi organizată anul acesta pe 24 iunie la Moscova, după ce a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat joi un responsabil al diplomaţiei ruse, informează AFP potrivit Agerpres.
"Invitaţii noi vor fi trimise tuturor participanţilor (la paradă), inclusiv preşedintelui Republicii Franceze", a declarat Aleksei Paramonov, înalt responsabil al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, într-un interviu pentru RIA Novosti.
Anterior, preşedintele francez şi-a făcut publică intenţia de a asista la parada militară ce era prevăzută să aibă loc în Piaţa Roşie la 9 mai, pentru a marca 75 de ani de la victoria Aliaţilor împotriva trupelor lui Hitler.
Liderul chinez Xi Jinping şi-a anunţat de asemenea intenţia de a asista la parada militară de la Moscova.
Mare defilare patriotică ce ilustrează în fiecare an puterea militară rusă, parada a fost amânată în acest an din cauza epidemiei de coronavirus şi înlocuită prin comemorări mult mai modeste.
De la începutul lui mai, Rusia anunţa peste 10.000 de noi contaminări zilnice, în timp ce locuitorii celei mai mari părţi a teritoriului rus rămâneau în izolare acasă. Însă creşterea numărului de noi cazuri s-a stabilizat şi autorităţile ruse au început la 12 mai o prudentă ieşire din izolare.
La Moscova, primăria a anunţat miercuri ridicarea de la 1 iunie a mai multor restricţii impuse de două luni.
Estimând că vârful epidemiei a trecut, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi că parada militară va avea loc pe 24 iunie.
Potrivit celor mai recente cifre publicate joi, Rusia a înregistrat 379.051 de persoane contaminate şi 4.142 de decese legate de COVID-19.
Emmanuel Macron, invitat la parada militară din 24 iunie de la Moscova
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
0

97
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
97

936
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
936

1.047
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.047

1.230
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.230

23
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
23

954
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
954

410
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
410

945
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
945

2.118
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.118

2.569
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.569

1.246
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.246

25
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
25
















Comentează