Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă crearea unui comandament militar spaţial, într-un discurs susţinut în ajunul defilării de 14 Iulie, sărbătoarea naţională, relatează AFP preluat de agerpres.
"Pentru a asigura dezvoltarea şi întărirea capacităţilor noastre spaţiale, un mare comandament spaţial va fi creat în luna septembrie" în cadrul Forţelor armate aeriene, care "vor deveni în cele din urmă Forţele armate aeriene şi spaţiale", a declarat el în faţa comunităţii militare reunite la Ministerul Apărării de la Paris, la o tradiţională recepţie care are loc anual cu o zi înainte de parada de pe Champs-Elysées.
Calificând spaţiul ca "o veritabilă miză de securitate naţională, prin starea conflictuală pe care o suscită", Macron a dat asigurări încă de anul trecut că îşi doreşte ca Franţa să aibă "o strategie spaţială de apărare". Aceasta este acum gata, a afirmat el sâmbătă.
"Noua doctrină spaţială şi militară care mi-a fost propusă de ministru (ministrul Apărării, Florence Parly - n.r.), pe care am aprobat-o, va permite să ne asigurăm apărarea spaţiului şi prin spaţiu", a subliniat el.
"Ne întărim cunoştinţele despre situaţia spaţială, ne vom proteja mai bine sateliţii, inclusiv în manieră activă", a promis şeful statului, afirmând că "vor fi decise noile investiţii indispensabile".
Prin spionaj, bruiaj, atacuri cibernetice şi arme antisatelit, spaţiul, indispensabil operaţiunilor militare, a devenit un câmp de confruntare între naţiuni, punând Franţa în faţa provocării de a-şi întări capacităţile în acest domeniu strategic şi tot mai militarizat, comentează AFP.
Cele mai mari puteri spaţiale din lume - SUA, China şi Rusia - s-au angajat de mai mulţi ani într-o cursă pentru dominarea spaţiului.
Emmanuel Macron anunţă crearea unui comandament militar spaţial
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

6
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
6

1.050
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
1.050

18
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
18

23
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
23

96
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
96

28
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
28

42
Marian Aliuță spune unde a greșit Mircea Lucescu. Jucătorul luat la ochi de fostul internațional
42

26
S-a stabilit programul semifinalelor Cupei României la handbal feminin
26

158
Gică Hagi, primele măsuri după ce va deveni selecționerul României. Obiectivul 'Regelui'
158

95
Sorana Cîrstea a decis ce va face după retragerea din tenis: 'Am foarte multe planuri și foarte multe interese'
95

5.977
Ion Țiriac face o mega-investiție. 100.000.000 de euro pentru orașul său natal
5.977

28
Luis de la Fuente, despre statutul de favorită al Spaniei la CM 2026: 'Îmi place că suntem apreciaţi'
28

29
Samara și Dragoman, înfrângeri în grupe la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
29
















Comentează