Preşedintele francez Emmanuel Macron va avea în cursul după-amiezii de luni o discuţie prin videoconferinţă cu cancelarul german Olaf Scholz despre criza energetică şi solidaritatea europeană pentru a face faţă acestei situaţii, a anunţat Palatul Elysée, potrivit AFP, scrie AGERPRES.
Discuţia, prevăzută să înceapă la ora locală 15.00, 'se va referi la situaţia energetică în Europa şi la acţiunile întreprinse deja, atât la nivel naţional, cât şi european, pentru a menţine securitatea aprovizionării, a acţiona asupra preţurilor la electricitate şi a păstra o solidaritate deplină între statele membre', afirmă preşedinţia franceză.
De asemenea, Macron şi Scholz 'vor aborda măsurile complementare ce ar putea fi luate pentru protejarea gospodăriilor şi a întreprinderilor', adaugă Palatul Elysée.
Macron a prezidat vineri un consiliu de apărare ce a avut ca temă mijloacele de a evita tăierile nevoite de gaz şi electricitate la iarnă.
Franţa va putea 'evita măsuri constrângătoare' cu ajutorul 'sobrietăţii şi al solidarităţii europene', mai ales prin schimburi cu Spania şi Germania, a declarat la final ministrul pentru tranziţia energetică, Agnes Pannier-Runacher.
Miniştrii energiei din statele UE se vor întruni la 9 septembrie, într-o reuniune extraordinară, pentru a discuta situaţia.
Comisia Europeană propune plafonarea unei părţi a preţurilor en-gros la electricitate, adoptarea tarifelor reglementate pentru consumatorii cei mai vulnerabili şi întărirea măsurilor stimulative pentru reducerea consumului, indică un proiect consultat de AFP.
Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a dat asigurări sâmbătă că Uniunea Europeană este 'bine pregătită', datorită depozitării şi măsurilor de economisire, pentru cazul de oprire totală a livrărilor de gaz rusesc.
Duminică, guvernul german a informat că va debloca 65 miliarde de euro în cadrul unui pachet de măsuri în favoarea puterii de cumpărare în contextul crizei energetice.
Gigantul rus Gazprom a anunţat că gazoductul Nord Stream, care leagă Rusia de nordul Germaniei şi care urma să reintre în funcţiune în weekend după o nouă întrerupere de trei zile pentru operaţiuni de mentenanţă, va fi oprit 'complet' până la repararea unei turbine a acestei conducte vitale pentru aprovizionarea europenilor, adaugă AFP.
Pregătiri pentru o iarnă de război: Emannuel Macron și Olaf Scholz, discuții de urgență după decizia Gazprom
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

38
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
38

1.316
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.316

2.203
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.203

37
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
37

1.271
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.271

3.101
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.101

42
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
42

3.173
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.173

2.208
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.208

169
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
169

96
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
96

4.022
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.022

26
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
26
















Comentează