Directorul general de la Tesla Inc, Elon Musk, a vândut în ultima lună acţiuni în valoare de aproape 12 miliarde de dolari, după ce i-a întrebat pe utilizatorii de Twitter dacă ar trebui să îşi diminueze cu 10% participaţia la constructorul american de automobile electrice, transmite Reuters, citat de agerpres.
Joi, Elon Musk, cel mai bogat om de pe planetă, a vândut un nou pachet de 934.091 acţiuni Tesla cu suma de 963 milioane de dolari, potrivit documentelor publicate de Autoritatea de Supervizare a Pieţelor Bursiere din SUA. În total, începând din data de 8 noiembrie şi până în prezent, Musk a vândut în total 11,03 milioane de acţiuni Tesla, dar, în acelaşi timp, a şi achiziţionat alte 12,87 milioane de acţiuni prin exercitarea unor opţiuni cu acţiuni.
La începutul lunii noiembrie, Musk anunţa că va vinde 10% din participaţia sa dacă utilizatorii Twitter sunt de acord cu această idee. Fondatorul şi directorul general de la Tesla deţinea la acea dată o combinaţie de 244 milioane de acţiuni, fie prin trustul său, fie prin diferite opţiuni cu acţiuni, echivalentul a aproximativ 23% din capitalul Tesla.
Tot joi, Elon Musk a anunţat joi că "se gândeşte" să renunţe la postul de CEO al Tesla şi să devină influencer.
"Mă gândesc să renunţ la slujbă şi să devin un influencer full-time. Ce părere aveţi?", a scris acesta pe Twitter, fără a dezvolta subiectul.
Musk, care este şi fondatorul şi director general la compania de rachete SpaceX, precum şi la start-up-ul Neuralink sau la firma de infrastructură The Boring Company, declara în luna ianuarie a acestui an că se aşteaptă să fie CEO-ul Tesla "pentru mai mulţi ani".
Luna trecută, Elon Musk i-a întrebat pe cei 62 de milioane de admiratori ai lui de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din acţiunile pe care le deţine la compania Tesla şi a promis că va respecta decizia acestora. În condiţiile în care răspunsurile "da" au reprezentat peste jumătate din totalul voturilor exprimate, Musk a vândut acţiuni în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari.
Prin intermediul participaţiilor sale la alte companii, precum Neuralink şi mai ales SpaceX, magnatul Elon Musk este, teoretic, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată de Bloomberg la 338 de miliarde de dolari.
Elon Musk face ce spun utilizatorii de Twitter - A vândut acţiuni Tesla în valoare de 12 miliarde de dolari într-o lună
București
9°C
Articole Similare

129
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
129

451
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
451

737
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
737

1.552
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.552

32
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
32

68
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
68

727
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
727

84
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
84

45
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
45

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25

2.832
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.832

3.184
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.184

12
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
12
















Comentează