Ministrul american al Apărării, Mark Esper, a calificat luni drept ''inacceptabilă'' ofensiva militară turcă în Siria, apreciind că aceasta a dus la ''eliberarea a numeroşi deţinuţi periculoşi'' ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează AFP potrivit Agerpres
Washingtonul va cere NATO să ia ''măsuri'' împotriva Turciei, vinovată de ''subminarea'' misiunii internaţionale împotriva Statului Islamic în Siria, a precizat Esper într-un comunicat.
''În pofida opoziţiei şi avertizărilor repetate ale Statelor Unite şi comunităţii internaţionale, preşedintele turc (Recep Tayyip) Erdogan a ordonat o invazie unilaterală a nordului Siriei care a provocat numeroase victime, refugiaţi, distrugeri, nesiguranţă şi care ameninţă tot mai mult forţele americane'', a denunţat şeful Pentagonului în comunicat.
"Această incursiune inacceptabilă a subminat, de asemenea, misiunea internaţională împotriva SI, care a avut succes în Siria, şi a dus la eliberarea multor deţinuţi periculoşi ai SI'', a adăugat el.
Considerând atitudinea Turciei drept ''iresponsabilă'', Esper a confirmat oficial că Pentagonul a început o retragere totală a trupelor din nord-estul Siriei, la cererea preşedintelui Donald Trump.
''Operaţiunea unilaterală a Turciei este inutilă şi negândită'', a adăugat el. "Preşedintele Erdogan este pe deplin responsabil pentru consecinţe, posibile crime de război şi o criză umanitară în creştere", a spus ministrul SUA, menţionând că relaţiile dintre cele două ţări au fost ''afectate''.
Ministrul american a indicat de asemenea că va participa săptămâna viitoare la Bruxelles la o reuniune ministerială a NATO unde intenţionează ''să ceară aliaţilor ''să ia măsuri diplomatice şi economice colective şi individuale'' ca răspuns la ofensiva turcă
Șeful Pentagonului face responsabilă Turcia pentru eliberarea a numeroși membri ai SI
București
23°C
Articole Similare

191
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
191

2.511
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.511

2.407
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.407

2.521
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.521

3.672
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.672

46
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
46

3.675
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.675

3.015
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.015

3.386
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.386

77
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
77

3.810
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.810

232
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
232

10.485
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.485
















Comentează