Deputatul PSD Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei de control asupra activităţii SRI, a declarat că trebuie să existe o discuţie în acest for pe tema implicării unor firme în protestele desfăşurate în aceste zile în Bucureşti şi în ţară - în baza potenţialelor informaţii deţinute de Serviciul Român de Informaţii în acest sens - pentru a se vedea dacă aceste aspecte intră sub incidenţa articolului 11 din Legea securităţii naţionale.
"Eu am văzut că aţi răstălmăcit puţin ceea ce am spus eu, mai spun o dată. Există anumite informaţii şi am să vă dau un detaliu, poate ne înţelegem juridic. Dacă o firmă foloseşte bunurile, capitalul propriu pentru a sprijini anumite activităţi, Legea 31/1990 spune că este infracţiune. Folosirea creditului sau bunurilor societăţii în scopul propriu sau al unei alte persoane este o discuţie de făcut şi trebuie analizat", a arătat Adrian Ţuţuianu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, chestiunea pe care a pus-o în discuţie trebuie analizată din punct de vedere al securităţii naţionale.
"Al doilea lucru pe care l-am spus foarte clar, pe mine mă interesează din punct de vedere al securităţii naţionale. Există un articol 11 în Legea securităţii naţionale care prevede foarte clar că atunci când se urmăreşte înlocuirea puterii de stat prin mijloace violente şi aşa mai departe problema este una de securitate naţională", a susţinut Ţuţuianu.
Şeful Comisiei de control asupra activităţii SRI a spus că nu ştie dacă România se găseşte în această situaţie. "Nu ştiu, ăsta este un răspuns pe care-l va da Serviciul Român de Informaţii. Nu-l dau eu. Eu am pus o problemă. (...) Îmi pun o întrebare pentru că, de exemplu, un ziar din Prahova, eu lucrez cu lucrurile care sunt publice, a spus că salariaţii de la o firmă cu capital străin au fost forţaţi să iasă la miting. Lucrul ăsta este nelegal. Chiar nu vreţi să înţelegeţi ce spun ? Spun foarte exact, vorbesc de lucruri nelegale, nu aduc acuze nimănui, dar cred că instituţiile abilitate ale statului trebuie să ne dea un răspuns", a mai declarat Ţuţuianu.
Preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri că a trimis o scrisoare şefului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, prin care îi solicită acestuia o informare referitoare la patru aspecte legate de protestele de stradă care au loc în ultimele zile.
Totodată, săptămâna aceasta vor avea loc audieri la Comisia SRI pe acest subiect, unul dintre miniştrii chemaţi fiind ministrul de Interne, Carmen Dan.
Șeful Comisiei SRI anunță apocalipsa pentru firmele care s-au 'implicat' în proteste
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

29
Celine Dion face anunțul pe care nimeni nu credea că-l va mai auzi
29

190
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
190

125
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
125

139
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
139

378
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
378

757
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
757

1.085
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.085

1.158
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.158

596
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
596

501
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
501

1.883
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.883

894
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
894

981
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
981
















Comentează