Ruşii s-au grăbit să-şi facă provizii de antidepresive, somnifere, contraceptive şi alte produse farmaceutice după începerea conflictului în Ucraina, cumpărând într-un interval de două săptămâni o cantitate de medicamente corespunzătoare unei luni întregi, potrivit unui studiu de piaţă dat joi publicităţii, informează Reuters, scrie AGERPRES.
Deşi potrivit sondajelor de opinie oficiale majoritatea ruşilor sprijină decizia preşedintelui Vladimir Putin de a trimite zeci de mii de trupe în Ucraina, comentarii din social media, interviuri şi dovezi anecdotice sugerează că mulţi ruşi au fost afectaţi de severitatea sancţiunilor impuse Moscovei de către ţările occidentale în încercarea de a o forţa să-şi retragă trupele.
Multe branduri străine au anunţat că îşi suspendă operaţiunile sau că părăsesc Rusia, rubla s-a depreciat dramatic în comparaţie cu dolarul, iar preţurile a numeroase produse de bază au crescut semnificativ după 24 februarie, când Putin a anunţat o aşa-zisă ''operaţiune militară specială'' în Ucraina.
''Eu iau Levotiroxina pentru problemele cu tiroida aşa că fac tratament în fiecare zi şi mă îngrijorez din cauza asta'', a spus Valentina, o rezidentă din Moscova.
''De aceea mi-am cumpărat un stoc pentru două luni în avans întrucât îmi fac griji că nu o voi mai putea găsi în farmacii mai târziu. Oamenii întreabă peste tot de medicamentul ăsta'', a mai spus ea.
Datele de vânzare colectate de compania de cercetări de piaţă DSM Group pentru cotidianul Vedomosti au arătat joi că ruşii au cumpărat 270,5 milioane de produse medicamentoase din farmacii în perioada 28 februarie - 13 martie pentru care au achitat 98,6 miliarde de ruble (1,04 miliarde de dolari).
Cifrele sunt aproape similare cu datele de vânzări corespunzătoare întregii luni ianuarie, pe parcursul căreia ruşii au cumpărat 288 de milioane de produse din farmacii şi au cheltuit 100 de miliarde de ruble.
Cercetarea de piaţă, care nu numeşte mărci concrete, arată o creştere a cererii pentru produsele farmaceutice produse de firme străine, dar şi pentru medicamente de producţie autohtonă.
Mai exact, a arătat o creştere accentuată a cererii pentru antidepresive, somnifere, insulină, medicamente pentru cancer şi boli de inimă, hormoni şi contraceptive.
''E vorba despre frică'', a declarat pentru Reuters Sergei Shulyak, directorul general al DSM Group, compania care a făcut studiul de piaţă.
''Prima temere a fost că totul s-ar putea scumpi, iar a doua temere, că medicamentele de care au nevoie nu vor mai fi disponibile peste o vreme. Aceste frici au impulsionat oamenii. Au stat la coadă la farmacii şi au cumpărat tot''.
Shulyak, care a spus că oamenii au căzut pradă unei ''isterii'', a precizat că în prezent există o criză temporară la unele medicamente, dar speră ca situaţia să se stabilizeze în timp întrucât producătorii ruşi sunt în continuare capabili să producă medicamente generice, iar multe firme din străinătate continuă să aprovizioneze Rusia, chiar dacă produsele lor sunt vândute acum la preţuri mai mari.
El a avertizat totodată că deteriorarea relaţiilor cu Occidentul produce dificultăţi în aprovizionarea producătorilor ruşi cu ingredientele de care au nevoie pentru a-şi fabrica medicamentele.
Exist şi ruşi care spun că nu sunt afectaţi de această panică.
''E posibil să fie unele lipsuri, în special la medicamentele importate, dar cred că situaţia se va remedia întrucât politica e una, iar economia e alta'', a spus Vladimir, un rezident din Moscova. ''Cu toţii (producătorii de medicamente) au nevoie să vândă, cu toţii au nevoie să facă profit, aşa că lucrurile se vor îndrepta''.
Isteria s-a dezlănțuit în Rusia din cauza sancțiunilor occidentale! Oamenii și-au făcut provizii de antidepresive şi somnifere: 'Au cumpărat tot'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

315
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
315

193
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
193

17
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
17

756
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
756

1.272
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.272

947
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
947

265
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
265

471
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
471

407
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
407

3.633
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.633

1.525
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.525

1.639
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.639

2.925
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.925
















Comentează