Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, prezent, joi seara, la Forumul Naţional Paralimpic desfăşurat la Izvorani, a declarat că România poate avea rezultate foarte bune în viitor în sportul paralimpic dacă va reuşi să se organizeze puţin mai bine, conform agerpres.
"Avem tot ce e necesar pentru a avea rezultate. Cu siguranţă avem sportivi paralimpici, avem săli de sport, avem structurile noastre, avem antrenori... iar eu consider că dacă ne organizăm puţin putem să avem rezultate foarte bune în viitor", a afirmat Novak, sportiv care a câştigat prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice.
"După atâtea experienţe la Jocurile Paralimpice şi în fruntea Ministerului Tineretului şi Sportului am identificat principalele probleme pentru a putea, într-adevăr, să facem un pas în faţă pentru o organizare mai bună a sportului paralimpic în România. Cred că România are un potenţial mare în ceea ce priveşte rezultatele în sportul paralimpic. Iar dacă ne gândim că Jocurile Paralimpice şi Olimpice au aceeaşi valoare în plan internaţional, atunci şi noi trebuie să facem un pas în acest sens şi să corectăm aceste lucruri", a adăugat el.
Ministrul a precizat că în perioada următoare vor avea loc câteva schimbări, sportul paralimpic urmând să fie susţinut mai mult în cadrul cluburilor din cadrul MTS.
"Schimbări vor fi, vom angrena toate cluburile noastre în sportul paralimpic. Vom angrena toţi antrenorii din cadrul MTS, în sensul în care să aibă măcar 20% dintre sportivi să fie paralimpici. Federaţiile vor primi un buget special pentru a investi în activitatea paralimpică. Am început de asemenea să amenajăm sălile noastre de sport pentru a fi accesibile", a explicat Novak.
Eduard Novak: România poate avea rezultate foarte bune în viitor în sportul paralimpic cu puțină organizare
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
4

14
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
14

71
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
71

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

58
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
58

75
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
75

112
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
112

39
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
39

2.492
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.492

49
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
49

131
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
131

39
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
39

402
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
402
















Comentează