Economia zonei euro are nevoie de măsuri fiscale de stimulare a economiei preventive de la ţările care au spaţiu fiscal, cum ar fi Germania şi Olanda, altfel se va confrunta cu o perioadă îndelungată de creştere redusă, se arată într-un document al Comisiei Europene consultat de Reuters potrivit Agerpres.
Ţările care au spaţiu fiscal pentru a investi mai mult sunt Germania şi Olanda, care de câţiva ani înregistrează excedente bugetare.
Documentul va fi prezentat la reuniunea de miercuri a Eurogrup, care va avea loc la Luxemburg. Oficialii Comisiei Europene avertizează că activitatea economică în zona euro nu se va redresa anul acesta.
Documentul, consultat de Reuters, este similar solicitărilor preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Măsurile de stimulare, inclusiv ratele negative ale dobânzilor, vor trebui să rămână în vigoare mai mult timp, dacă guvernele nu accelerează cheltuielile, pentru a ajuta creşterea economică, a declarat luna trecută şeful BCE.
În documentul Comisiei Europene se arată că "încetinirea creşterii şi riscurile negative inerente actualei situaţii ar putea necesita mai degrabă o abordare preventivă decât reactivă a politicii fiscale. Guvernele trebuie să ia acum măsuri deoarece va dura până când schimbările din politica fiscală vor avea impact asupra economiei".
Executivul comunitar face referire în mod special la Germania şi Olanda, care de ani de zile înregistrează excedent bugetar. Cele două ţări trebuie să-şi majoreze investiţiile, în special în infrastructură, pentru a stimula creşterea, apreciază Comisia Europeană.
În cazul Italiei sau Greciei, "statele membre care au cel mai ridicat nivel al datoriei din Europa", Executivul comunitar recomandă politici care să asigure pieţele că datoria lor va scădea.
Pentru a stimula creşterea, un nou program de relaxare cantitativă (QE) al BCE ar fi mai puţin eficient şi ar avea efecte secundare nedorite în comparaţie cu măsurile de stimulare adoptate de guverne, care ar fi acum mai eficiente decât în perioadele economice normale.
"Incertitudinile legate de politicile comerciale, tensiunile geopolitice şi viitoarele relaţii dintre UE şi Marea Britanie se vor menţine probabil şi în următorii ani", se arată în documentul Comisiei Europene.
Instituţia arată că scenariul său de bază al creşterii economice mai lente nu include o escaladare a tensiunilor comerciale globale sau un conflict comercial deplin între SUA şi UE, ori un Brexit fără acord.
"Probabilitatea ca astfel de evenimente să se materializeze pe termen scurt este ridicată, iar impactul lor asupra economiei europene ar putea fi substanţial", avertizează Comisia Europeană.
Pe fondul încetinirii economiei zonei euro, BCE a redus dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, de la minus 0,40% la minus 0,50%. La această măsură se adaugă relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), începând cu 1 noiembrie
Economia zonei euro are nevoie de măsuri fiscale de stimulare a economiei preventive
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.467
Presa rusă: Republica Moldova trece pe şinele militare
1.467

29
Scandal în Pakistan: Sute de copii au fost infectați cu HIV
29

22
Aproape 200 de victime în urma ploilor torenţiale şi a viiturilor, în Afganistan
22

38
Grevă la Lufthansa - Sute de zboruri au fost anulate în Germania
38

1.295
VIDEO Dans viral - Un viitor ministru ungar face spectacol pe scenă după victoria lui Peter Magyar
1.295

96
Hezbollah respinge negocierile cu Israelul: Nu vom respecta niciun acord
96

85
Furtuni puternice în sudul Italiei - Două persoane și-au pierdut viața
85

5.803
Întrebarea momentului în Ungaria: Va ajunge Viktor Orbán la închisoare? Răspunsul lui Péter Magyar
5.803

4.221
VIDEO Cade un bastion politico-militar: Trupele de comando israeliene vor avea controlul deplin asupra orașului Bint Jbeil în câteva zile
4.221

72
Serghei Lavrov, în vizită în China pentru discuţii privind problemele internaţionale actuale
72

3.579
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
3.579

1.544
Apare clona perfectă a lui Mark Zuckerberg: Cu greu vor mai putea fi deosebiți
1.544

79
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Australia va participa la summitul iniţiat de guvernele britanic şi francez
79
















Comentează