China intenţionează să concedieze între cinci şi şase milioane de angajaţi de la companiile de stat neperformante în următorii doi ani, în cadrul eforturilor destinate reducerii supracapacităţilor industriale şi poluării, au declarat marţi pentru Reuters două surse din apropierea conducerii chineze, potrivit Agerpres.
Beijingul încearcă să-şi relanseze economia care încetineşte prin eficientizarea unor sectoare industriale supradimensionate, începând cu cărbunele şi oţelul, însă concedierile reprezintă o sursă de îngrijorare pentru unele regiuni, înaintea sesiunii anuale a Parlamentului chinez care va începe săptămâna viitoare.
Potrivit uneia din surse, planurile Guvernului de la Beijing de a concedia cinci milioane de angajaţi din industriile care suferă de o ofertă excedentară reprezintă cel mai amplu program de restructurare demarat în ultimele două decenii. Potrivit acestei surse, sunt vizate un număr de şapte sectoare, inclusiv cimentul, producţia sticlei şi construcţiile de nave. În schimb, producţia de echipamente pentru energia fotovoltaică va fi scutită, chiar dacă suferă de un excedent de producţie, pentru că are în continuare potenţial de creştere.
O a doua sursă a informat că numărul persoanelor concediate va fi de şase milioane. Această sursă a precizat că întreprinderile care vor fi închise vor trebui să ramburseze creditele oferite de bănci pentru a evita ca băncile de stat să acumuleze credite neperformante. Ambele surse au dorit să-şi păstreze anonimatul având în vedere faptul că este vorba de un subiect sensibil din punct de vedere politic care ar putea declanşa proteste, în special în regiunile din nordul capitalei Beijing. "Cu siguranţă vor fi dispute între autorităţile centrale şi cele locale", a declarat a doua sursă.
Luni, ministrul chinez al resurselor umane, Yin Weimin, a declarat că Guvernul de la Beijing estimează că va concedia 1,8 milioane angajaţi în industriile cărbunelui şi oţelului, dar nu a oferit un calendar exact când ar urma să aibă loc aceste restructurări.
Închiderea aşa numitelor "firme zombi" a fost identificată de Guvernul chinez drept una dintre priorităţile pentru acest an, iar premierul Li Keqiang a promis în luna decembrie că acestea vor fi restructurate. Termenul "firme zombi" se referă la companiile care au încetat producţia dar păstrează personalul pe statele de plată deoarece autorităţile locale sunt îngrijorate de posibilul impact social şi economic al falimentelor şi şomajului.
Economia Chinei se prăbuşeşte: 6 milioane de angajaţi la stat vor fi concediaţi
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

296
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
296

370
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
370

352
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
352

305
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
305

82
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
82

563
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
563

47
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
47

1.008
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.008

499
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
499

808
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
808

1.578
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.578

1.499
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.499

782
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
782
















Comentează