Echipa naţională U19 de futsal a României a învins cu 5-0 (3-0) selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical disputat, marţi, la Sala Polivalentă din Vaslui, conform Agerpres.
Golurile naţionalei României au fost înscrise de Narics Jurs (2 goluri), Jozsef Keresztely (2 goluri), Norbert Barbocz (1 gol).
Echipa României, condusă de selecţionerul Robert Lupu, se află într-un cantonament la Vaslui înainte de preliminariile Campionatului European de futsal, care vor începe în martie.
"Ne bucurăm să avem în cantonament echipa de junior U19 a României la futsal. Sportivii au găsit aici condiţii bune de pregătire şi de cazare. De altfel, la sfârşitul anului trecut şi echipa naţională de seniori a efectuat un stagiu similar de pregătire tot la noi în judeţ", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Miercuri, de la ora 11.30, la Sala Polivalentă din municipiul Vaslui va avea loc o nouă partidă amicală între selecţionatele României şi Republicii Moldova, intrarea fiind liberă.
Naţionala României face parte din Grupa 5 preliminară pentru Campionatul European, alături de Rusia, Slovacia şi Georgia, partidele acestei grupe urmând să fie disputate în ţara noastră. La turneul final, care va avea loc în Spania, în perioada 3-10 septembrie, se vor califica doar câştigătoarele grupelor.
Echipa naţională U19 de futsal a României a învins selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical
București
9°C
Articole Similare

451
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
451

67
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
67

18
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
18

47
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
47

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

35
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
35

25
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
25

23
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
23

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

50
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
50

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

63
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
63
















Comentează