Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Dusan Uhrin Jr, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii care vor intra în partida cu UTA Arad, ultima din play-out-ul Ligii I, trebuie să îi arate tot ce au mai bun în perspectiva barajului de retrogradare/promovare, conform Agerpres.
"Jucătorii care vor intra pe teren în acest ultim meci trebuie să îmi arate tot ce au mai bun. Ne-am pregătit şi de această dată pentru a face un joc bun. Suntem concentraţi, nu pot spune că nu suntem, până la urmă am câştigat meciul trecut în 10 jucători. Nu mă interesează împotriva cui jucăm la baraj. Vreau să pregătesc echipa cât pot de bine. Este adevărat că în proporţie de 80% vom întâlni Universitatea Cluj, o echipă bună, dar nu mă gândesc la adversar", a afirmat Uhrin Jr.
În opinia tehnicianul ceh, conducerea clubului trebuie să facă tot posibilul să păstreze actuala siglă. În acelaşi timp, dintre cele cinci rămase în faza finală a procesului de rebranding, Uhrin Jr preferă logo-urile care înfăţişează câini.
"Nu am o preferinţă din cele cinci. Îmi place actuala. Încă nu mi s-a spus că trebuie să votez... probabil cineva îmi va spune şi voi alege. Eu pot şi să desenez o siglă nouă. Am văzut variantele pe Facebook şi cred că ar fi bine să o păstrăm pe actuala. Ştiu că este dificil, dar e mai bine ca oficialii din conducere să discute cu domnul Nicolae Badea să nu schimbe istoria clubului Dinamo. Aceste sigle cu acest mare 'D' sunt comune, Dinamo Tbilisi a avut una similară şi apoi a schimbat-o, Dinamo Moscova, Dinamo Kiev... toată lumea are o siglă cu 'D'. De aceea mie îmi plac aceşti câini pe siglă. Prefer siglele cu câini", a precizat Uhrin Jr.
Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte formaţia UTA, vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Dinamo din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a, ultima a play-out-ului Ligii I.
Dusan Uhrin Jr, înaintea meciului cu UTA: Jucătorii care vor intra pe teren în acest ultim meci trebuie să îmi arate tot ce au mai bun
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
1

18
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
18

15
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
15

3.146
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
3.146

86
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
86

180
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
180

116
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
116

92
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
92

47
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
47

37
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
37

2.321
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.321

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.611
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.611
















Comentează