După un joc de-a v-aţi ascunselea care a durat 24 de ani, Xanthomixis tenebrosa, o specie de pasăre care trăieşte doar în Madagascar, şi-a arătat din nou ciocul, spre uşurarea comunităţii ştiinţifice, informează AFP.
Mica pasăre cu gât galben şi penaj verde a fost observată de două ori în timpul unei misiuni ornitologice în luna decembrie, într-o pădure izolată din nord-estul Madagascarului.
După un drum cu maşina de 40 de ore şi o jumătate de zi de mers pe jos, echipa de specialişti a ajuns în locul unde această specie rară fusese văzută ultima dată în 1999.
Ajunşi la faţa locului, oamenii de ştiinţă au descoperit o pădure într-o stare jalnică, transformată în mare parte în plantaţii de vanilie, în pofida statutului său protejat. Dar, după câteva zile, mica pasăre a fost zărită ţopăind prin tufişuri în apropierea unui râu stâncos şi a fost fotografiată.
"Dacă Xanthomixis tenebrosa preferă zonele din apropierea râurilor, s-ar putea explica de ce ne-a scăpat atât de mult timp", a declarat John Mittermeier, directorul programului pentru păsări dispărute al American Bird Conservancy şi membru al echipei.
Într-adevăr, "observarea păsărilor în pădurile tropicale constă în a le asculta strigătele, aşa că există o tendinţă naturală de a evita petrecerea timpului lângă râuri zgomotoase", a explicat el.
O a doua echipă a reperat un alt exemplar de Xanthomixis tenebrosa care îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în vegetaţia densă din apropierea unui râu, probabil în căutarea insectelor şi a altor prăzi.
"Acum că am găsit această pasăre şi avem o mai bună înţelegere a habitatului în care trăieşte, putem merge în căutarea ei în alte părţi din Madagascar", a anunţat Lily-Arison Rene de Roland, directoarea programului din Madagascar al organizaţiei The Peregrine Fund.
Xanthomixis tenebrosa se numără printre cele mai căutate zece specii de păsări dispărute, o listă gestionată în comun de Re:wild, American Bird Conservancy şi BirdLife International, toţi parteneri ai expediţiei.
Peste jumătate dintre păsările din Madagascar, circa 115 specii, sunt endemice, ceea ce înseamnă că nu trăiesc nicăieri altundeva.
Mai mult de 40 de specii de păsări de pe insulă sunt clasificate ca fiind pe cale de dispariţie pe lista roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN).
Xanthomixis tenebrosa nu este clasificată astfel din cauza lipsei de date.
Principalii factori care contribuie la pierderea biodiversităţii în Madagascar sunt distrugerea pădurilor pentru a face loc agriculturii, degradarea habitatelor, speciile invazive, schimbările climatice şi vânătoarea.
Conform unor cercetări anterioare, circa 40% din acoperirea forestieră iniţială a insulei a dispărut între anii 1950 şi 2000.
După un joc de-a v-aţi ascunselea care a durat 24 de ani, o pasăre rară a reapărut în Madagascar
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

458
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
458

40
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
40

650
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
650

28
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
28

2.750
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.750

1.446
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.446

1.295
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.295

2.795
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.795

972
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
972

1.458
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.458

2.130
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.130

3.998
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.998

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45
















Comentează