Preşedintele Volodimir Zelenski a promis că va recuceri zonele din sudul Ucrainei aflate în prezent sub ocupaţie rusă, transmite luni dpa.
"Nu vom preda sudul nimănui", a spus liderul de la Kiev într-o intervenţie video în noaptea de duminică spre luni, după ce s-a întors sâmbătă dintr-o vizită pe frontul sudic, informează Agerpres.
Promiţând că va lua înapoi "tot ce ne aparţine", Volodimir Zelenski a mai afirmat că Ucraina îşi va restabili accesul în siguranţă la Marea Neagră şi Marea Azov în acest proces.
Preşedintele Ucrainei a promis, de asemenea, că Ucraina va face tot posibilul pentru a relua exporturile de alimente de îndată ce acest lucru va putea fi realizat cu ajutor internaţional.
Trupele ruse au capturat mari părţi din sudul Ucrainei la scurt timp după începutul războiului după ce, în 2014, au anexat peninsula Crimeea. În timpul înaintării trupelor ruse, au fost capturate întreaga coastă ucraineană de la Marea Azov, precum şi părţi ale coastei ucrainene a Mării Negre.
În luna aprilie, un comandant rus a declarat că doreşte obţinerea controlului asupra sudului Ucrainei, dar şi a regiunii separatiste transnistrene din Republica Moldova.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi prim-ministrul britanic Boris Johnson au avertizat duminică că războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând.
"Trebuie să ne pregătim pentru faptul că (războiul) ar putea dura ani de zile", a declarat Stoltenberg pentru tabloidul german Bild am Sonntag.
Într-un articol pentru The Times, la scurt timp după ultima sa vizită la Kiev, premierul Boris Johnson a scris:"Mi-e teamă că trebuie să ne pregătim pentru un război lung, pe măsură ce Putin recurge la o campanie de uzură, încercând să macine Ucraina prin brutalitate pură".
Ministerul apărării de la Londra a declarat duminică, citând agenţiile britanice de informaţii, că atât forţele ruse, cât şi cele ucrainene, se confruntă probabil cu un moral "variabil" şi cu dezertări.
"Forţele ucrainene au suferit probabil dezertări în ultimele săptămâni, cu toate acestea, moralul Rusiei este foarte probabil să rămână deosebit de problematic", a scris pe Twitter ministerul britanic al apărării.
"Cazuri de unităţi ruseşti întregi care refuză ordine şi confruntări armate între ofiţeri şi trupele lor continuă să apară"."Motivele moralului scăzut al Rusiei includ conducerea percepută ca fiind slabă, oportunitatea limitată de rotaţie a unităţilor în afara luptelor, pierderi foarte mari, stres de luptă, logistică proastă permanentă şi probleme cu salariile".
Ministerul britanic a mai informat că ambele părţi au "continuat să efectueze bombardamente de artilerie grea" la nord, est şi sud de punctul fierbinte al frontului Severodoneţk în ultimele zile, dar că au existat "schimbări nesemnificative pe linia frontului".
Armata rusă a declarat că a distrus un post de comandă militar ucrainean într-un atac cu rachetă duminică, ucigând "peste 50" de ofiţeri de rang înalt, inclusiv generali, în apropiere de satul Şîroka Dacea din regiunea Dnipropetrovsk.
Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării, Igor Konaţenkov, a mai spus că o unitate ucraineană mai mare din regiunea Doneţk a fost lovită cu rachete, atac care a provocat aproximativ 300 de pierderi în rândul inamicului.
După o vizită pe front, Volodimir Zelenski promite recucerirea Donbasului/ Video
Explorează subiectul
Articole Similare

19
VIDEO Arabia Saudită și aliații au atacat Yemenul: stare de urgență declanșată în țară / Blocadă maritimă, aeriană şi terestră
19

1.014
O tradiție de 400 de ani se încheie pe 30 decembrie: o țară europeană spune adio scrisorilor clasice. Mii de locuri de muncă dispar
1.014

1.862
Brigitte Bardot a iubit câinii, dar și-a urât propriul fiu pe care l-a numit 'tumoare canceroasă'
1.862

1.094
Pentru fiecare avion ridicat din cauza unei drone, România plătește până la 30.000 de dolari / oră: cum e afectată țara noastră de noul război hibrid din regiune
1.094

3.241
Cifrele care profețesc un posibil dezastru în alegeri pentru Viktor Orban: ultimul sondaj indică o schimbare de percepție în Ungaria
3.241

1.888
Zi de foc pentru Ilie Bolojan: prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos vine în România / întrevedere şi vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii
1.888

3.118
Rusia plătește un preț uriaș în Ucraina: statisicile care arată că ritmul pierderilor Kremlinului atinge un nivel critic
3.118

677
A murit Khaleda Zia, prima femeie prim-ministru al Bangladeshului
677

2.284
Armata SUA face ravagii în Pacific: atacă o presupusă navă de trafic de droguri și ucide doi 'combatanți ilegali'
2.284

251
'Ucraina nu poate câștiga războiul împotriva Rusiei fără sprijinul Statelor Unite' - Volodimir Zelenski
251

901
Tensiuni în creștere: China își trimite armata pentru a face exerciții cu foc real în jurul Taiwanului
901

2.968
'Trump se va îmbolnăvi grav, iar Maduro va fugi din Venezuela': șamanii din Peru fac predicții-șoc pentru 2026
2.968

118
Violența sexuală împotriva copiilor din Republica Democrată Congo este sistemică și în creștere - raport UNICEF
118

















Comentează