Jucătorii de tenis Rafael Nadal (Spania, 5 ATP, favorit nr. 4) şi Cameron Norrie (Marea Britanie, 12 ATP, favorit nr. 6) vor disputa finala turneului ATP de la Acapulco (Mexic), dotat cu premii totale de 1.678.065 de dolari, conform Agerpres.
Sâmbătă dimineaţa, în semifinale, Nadal l-a învins în două seturi simetrice, după două ore de joc, 6-3, 6-3, pe rusul Daniil Medvedev (2 ATP, principal favorit), cel care de luni va fi noul lider ATP în locul lui Novak Djokovic.
Într-o reeditare a finalei Openului Australiei 2022, câştigată de spaniol, care a cucerit atunci al 21-lea său titlu de Mare Şlem, un nou record pentru era Open, Medvedev a reuşit zece aşi dar a făcut şi 7 duble greşeli, în timp ce Nadal a avut doar 2 aşi însă a făcut o singură dublă greşeală.
Adversarul ibericului în ultimul act va fi britanicul Cameron Norrie, care l-a învins surprinzător, în cealaltă semifinală, pe grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3), tot în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, după doar o oră şi 20 de minute.
Tsitsipas a fost finalist al turneului anul trecut, când a pierdut trofeul în faţa germanului Alexander Zverev.
După ce l-a învins pe Daniil Medvedev, viitorul lider ATP, Rafael Nadal va disputa finala turneului ATP de la Acapulco
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

124
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
124

41
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
41

295
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
295

25
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
25

2.853
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
2.853

80
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
80

91
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
91

2.481
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
2.481

36
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
36

36
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
36

17
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
17

35
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
35

32
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
32
















Comentează