Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a felicitat pe ucraineni de Ziua Unităţii şi şi-a exprimat încrederea că ţara sa va ieşi victorioasă în detrimentul Rusiei, transmite duminică dpa, conform AGERPRES.
Atacul Rusiei din 24 februarie 2022 a dus la o "nouă renaştere a unităţii noastre ucrainene", a transmis Zelenski într-o înregistrare video emoţionantă, potrivit sursei citate.
Milioane de oameni în Ucraina s-au unit astăzi să-şi apere ţara, a adăugat şeful statului.
"Fiecare regiune o protejează pe cealaltă. (...) Şi noi toţi împreună apărăm Kievul. Şi noi toţi împreună apărăm Harkovul. Şi noi toţi împreună eliberăm Hersonul", a declarat preşedintele ucrainean.
Oraşul Herson se află sub control ucrainean, dar o mare parte a regiunii cu acelaşi nume se află sub ocupaţia trupelor ruse, aminteşte dpa.
"Şi vom câştiga. Împreună. Şi întreaga Ucraină va auzi sunetele victoriei", a declarat Zelenski, insistând încă o dată că toată Ucraina va fi eliberată, inclusiv Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014.
Ţara sărbătoreşte Ziua Unităţii Ucrainene la 22 ianuarie, dată la care, în anul 1919, a fost proclamat Actul de Unificare a Republicii Populare Ucrainene (Ukrainska Narodna Respublika) cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale (Zahidno-Ukrainska Narodna Respublika).
După ce a implorat arme și a făcut apel la conștiința lumii, Zelenski se arată convins de victoria Ucrainei: 'Şi vom câştiga. Împreună'
București
9°C
Articole Similare

123
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
123

56
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
56

538
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
538

546
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
546

396
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
396

204
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
204

204
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
204

406
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
406

398
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
398

378
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
378

2.870
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.870

642
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
642

1.421
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.421
















Comentează