Fostul fotbalist Dumitru Moraru, câştigător a trei titluri cu Dinamo, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că retrogradarea în Liga a II-a reprezintă o mare tragedie şi consideră că formaţia alb-roşie se va desfiinţa, viitorul urmând să aparţină unei echipe a Clubului Sportiv Dinamo.
"Ziua de ieri, în care a retrogradat Dinamo în Liga a II-a, a fost una foarte tristă din viaţa mea. Este o mare tragedie pentru Dinamo şi pentru mine. Eu cred că echipa aceasta a lui Dinamo care a retrogradat se desfiinţează. Echipa asta nu o să mai existe, pentru că are datorii mari, nu va mai avea bani de la televiziune. Dinamo nu va mai exista 2-3 ani cât se va construi stadionul. Atunci se va face o echipă a Clubului Sportiv Dinamo, aşa cum a fost înainte, pe un parteneriat privat cu oameni de afaceri cu bani care să respecte Legea Sportului. Ăsta va fi viitorul lui Dinamo. Dar până la finalizarea stadionului nu va fi nimic. Echipa Dinamo în Liga a II-a nu o să mai existe. E foarte dureros", a afirmat fostul portar.
"Mie nu-mi e ruşine ca fost dinamovist... eu simt o durere mare în suflet acum, dar nu ruşine. Să le fie ruşine ălora care au adus Dinamo în situaţia asta. Noi când am fost la Dinamo, eu şi alte generaţii, ne-am făcut datoria faţă de acest club, am făcut performanţă. Ruşine să le fie celor care au adus echipa în situaţia actuală", a adăugat Dumitru Moraru, în prezent antrenor de portari la echipa naţională Under-19 a României.
În opinia sa, retrogradarea este consecinţa a tot ceea ce s-a întâmplat la Dinamo după anii '90.
"Date din culise, ce s-a întâmplat la club, cine conduce, cine joacă, cine decide... eu nu ştiu. Sunt de mulţi ani de zile rupt de tot ce se întâmplă la Dinamo. Eu nu prea am fost băgat în seamă la Dinamo. Ca om din afară, pot să spun că la Dinamo s-a greşit după anii '90, nu acum. Retrogradarea este consecinţa lucrurilor care s-au petrecut după anii '90 la club. Eu nu am date să învinovăţesc pe nimeni... dar luna trecută citeam că să se mute Dinamo la Adunaţii Copăceni... o nebunie... Domnul Mureşan spunea că Dinamo nu are bază de pregătire. Păi cum nu are? La Săftica sunt două terenuri de iarbă, unul cu nocturnă... aud numai nebuneli, nu ştiu cine i-a adus pe oamenii ăştia la Dinamo şi ce interes au avut", a precizat Moraru.
Dinamo Bucureşti a retrogradat pentru prima oară în istoria sa din Liga I de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare. Dinamo, care a evoluat neîntrerupt în primul eşalon din 1948, fusese învinsă în tur de Universitatea cu 2-0.
Formaţia alb-roşie, care a încheiat pe locul 8 în play-out, este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României.
Dumitru Moraru: Cred că echipa aceasta care a retrogradat se desfiinţează
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

0
Discurs total neașteptat al fiul lui Ion Țiriac la turneul ATP de la București. A vorbit despre războiul din Orientul Mijlociu: 'Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu'
0

8
Mbappe 'a venit aici pentru astfel de meciuri', a spus Arbeloa înaintea partidei cu Bayern
8

26
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
26

101
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
101

32
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
32

61
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
61

75
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
75

40
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
40

173
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
173

90
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
90

75
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
75

6.384
Starea lui Mircea Lucescu se deteriorează accelerat: inconștient și fără reacție la tratament
6.384

38
Tommy Paul a câștigat turneul ATP de la Houston
38
















Comentează