Dumitru Dragomir sare la șeful FRF, după ce acesta l-a numit la echipa națională pe Mircea Lucescu. Fostul selecționer este în stare gravă, fiind în comă. Vineri a suferit un infarct în timp ce medicii de la Spitalul Universitar de Urgență București se pregăteau să-l externeze.
Starea lui Mircea Lucescu este extrem de gravă. Este la terapie intensivă, în comă. Dumitru Dragomir a declarat la România TV că nu poate comenta situația medicală a antrenorului. Își dorește ca acesta să își revină.
„Sunt în relații proaste cu cunoștințele mele medicale, nu pot să vorbesc eu despre starea lui. Eu mă rog la Dumnezeu să își revină. Am auzit că a mai avut și un început de boală, care ar fi contribuit. E păcat să se piardă o asemenea valoare”, a spus Dumitru Dragomir.
Acuzații la adresa FRF
Dragomir spune că Lucescu nu trebuia numit selecționer la o vârstă așa de înaintată.
„Și Federația, părerea mea, a greșit. Când angajezi un om de 81 de ani, îl iei pe semnătură. Sunt curios dacă federația a făcut așa ceva. Ei l-au luat pe Mircea Lucescu ca să arunce vina pe el, că știau că nu se califică”, a declarat Dragomir.
Fostul oficial din fotbal a vorbit și despre presiunea enormă care există în acest sport.
„Fotbalul te macină, îți distruge personalitatea. Este o presiune din partea familiei, a mass-media, a suporterilor. Fotbalul este un război: săptămâna asta câștigi, săptămâna viitoare pierzi. Fotbalul este prăpăstios, este o nenorocire”, a mai spus acesta.
Dumitru Dragomir, mesaj pentru familia Lucescu
„Cunosc toată familia, toți foarte bine educați, asta în mare măsură datorită doamnei Neli. Și Răzvan, și copilul lui Răzvan, și nepoții au o educație aleasă. E de felicitat Mircea Lucescu din toate punctele de vedere”.
Când s-a întâlnit ultima dată cu Lucescu
Fostul șef de la Liga Profesionistă s-a întâlnit cu Mircea Lucescu chiar înaintea meciului naționalei cu Turcia.
„Acum vreo trei săptămâni, înainte cu câteva zile de meciul cu Turcia, m-am întâlnit cu el și i-am zis: «Ce dracu’ îți mai trebuie, mă, fratele meu, să intri în vâltoarea asta?». «Nu, că încerc să fac și eu ceva bun pentru fotbal», El în permanență a fost un optimist. Este o figură extraordinară”, a mai spus Dumitru Dragomir.




























Comentează