Eurodeputatul USR PLUS Dragoş Tudorache a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că din postura în care se află, cea de preşedinte al statului, Klaus Iohannis are datoria de a fi neutru politic şi nu ar trebui să îşi exprime preferinţele înaintea congresului în care liberalii îşi aleg noul şef de partid, potrivit Agerpres.
Întrebat cum comentează faptul că preşedintele Iohannis a spus că nu ar fi cazul ca premierul Florin Cîţu să demisioneze din funcţie, Dragoş Tudorache l-a criticat pe şeful statului că transmite un astfel de mesaj chiar înainte de alegerile interne ale liberalilor.
"Mi se pare că preşedintele îşi iese puţin din rolul constituţional şi instituţional prin faptul că, cu două-trei zile înainte de congres, dă acest mesaj, mesaj care acum în mod expres nu exista. Până în acest moment, domnul Iohannis nu s-a exprimat vreodată cu privire la o preferinţă sau alta în această luptă internă din congres. Iată că o face însă înainte cu două zile de congres. Îi las pe membrii PNL să interpreteze acest lucru. Din punctul meu de vedere, repet, preşedintele Iohannis are o datorie de neutralitate politică din postura în care se află", a răspuns eurodeputatul USR PLUS.
El a precizat că şeful statului "avea o datorie, tot prin prisma acestei posturi constituţionale, să intervină în această criză şi să încerce să găsească soluţii" împreună cu USR PLUS.
"Noi eram deschişi la acest lucru. Ba chiar am făcut propuneri în acest sens. Pe mine m-a surprins şi dezamăgit această intervenţie", a mai declarat Dragoş Tudorache.
Reacţia sa survine după ce şeful statului a spus, într-o discuţie avută cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York, la Adunarea Generală a ONU, că premierul Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis.
"Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (...) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis", a spus Iohannis.
În aceeaşi declaraţie de presă, şeful statului a mai spus că nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri.
Cu privire la criza guvernamentală, şeful statului a spus că aceasta va fi tranşată după congresele PNL şi USR PLUS.
În aceeaşi conferinţă de presă, Dragoş Tudorache a declarat că, în prezent, coaliţia PNL-USR PLUS-UDMR este singura alianţă şi formulă politică care poate continua un program de guvernare serios până în 2024.
"Rămân pe această opinie. Din punctul nostru de vedere, suntem cât se poate de deschişi, pregătiţi, asumaţi, în a continua această coaliţie şi de a continua să implementăm un program de guvernare pe care l-am negociat mult, l-am negociat greu, şi pe care îl considerăm foarte bun în continuare, dar dacă ni-l asumăm cu toţii, dacă ne ţinem de el. Asta aşteptăm noi de la premier, de la un nou premier propus de PNL, un premier care să ne şi convingă că e pregătit să-şi asume tot felul de reforme şi să-şi asume un calendar foarte clar. Asta le-am zis şi până acum. Ne uităm la aceste 10 luni de zile. Sunt foarte multe lucruri pe care ni le-am asumat în programul de guvernare cu o ţintă precisă de timp, dar nu ne-am atins acea ţintă pentru că nu am avut la Victoria un premier care să-şi asume şi el aceste ţinte. De un astfel de premier avem nevoie", a mai spus Tudorache.
Dragoș Tudorache îl critică pe Iohannis pentru că se implică în alegerile interne ale PNL: Îşi iese din rolul constituţional
Explorează subiectul
Articole Similare

2.361
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
2.361

609
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
609

1.746
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
1.746

1.854
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.854

1.800
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.800

3.590
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
3.590

1.787
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
1.787

685
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
685

769
VIDEO Nicușor Dan explică de ce nu a decis încă dacă acceptă invitația lui Trump: 'Rolul este de observator. Invitația a fost pentru membrii'
769

1.192
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
1.192

2.140
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.140

571
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
571

1.306
VIDEO Nicușor Dan anunță tensiuni în discuțiile legate de SUA din Belgia: S-au spus lucruri dureroase
1.306

















Comentează