Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că dacă din cauza "anumitor membri ai Guvernului" nu se poate pune în aplicare programul de guvernare, aşa cum a fost el aprobat de Parlament, atunci se poate vorbi despre o remaniere la nivelul miniștrilor, a declarat președintele PSD Liviu Dragnea la Antena 3 și preluate de agerpres.
Liviu Dragnea a precizat luni seara, la Antena 3, că săptămâna viitoare va avea o discuţie împreună cu preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu premierul Sorin Grindeanu pe tema unei eventuale remanieri guvernamentale.
"În primul rând, să vedem dacă se va pune problema remanierii. Remanierea nu e o operaţiune simplă, sau o operaţiune care trebuie făcută în joacă. O să avem o analiză, o discuţie săptămâna viitoare cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Grindeanu, în trei deocamdată, o primă discuţie, după care, sigur, o să facem o discuţie în coaliţie şi cu colegii noştri, să ajungem la concluzia dacă în actuala formulă programul de guvernare poate fi pus în practică punct cu punct, exact aşa cum a fost aprobat în Parlament. Dacă vom ajunge la această concluzie, nu va fi cazul de remaniere. Dacă vom ajunge la o altă concluzie, că din cauza anumitor membri ai Guvernului - mă rog, pot fi mai multe cauze - se poate pune în pericol aplicarea unei părţi, sau a unor părţi din programul de guvernare, atunci se poate discuta şi despre remaniere. Discuţia va fi una foarte serioasă şi foarte aplicată", a declarat liderul social-democraţilor.
Dragnea: Discutăm de remaniere dacă din cauza anumitor membri ai Guvernului nu se aplică Programul
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

87
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
87

48
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
48

7
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
7

1.306
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.306

972
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
972

2.773
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
2.773

2.223
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.223

2.224
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.224

1.046
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.046

663
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
663

3.811
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.811

2.014
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
2.014

39
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
39
















Comentează