Doua tipuri de antiplagiatori

Când au început atacurile la plagiatul lui Victor Ponta, mărturisesc ca m-am plictisit destul de repede. Cineva care a observat momentul doctoratului a rezumat foarte clar situația. Chiar își imagina cineva că Ponta, demnitar destul de important al statului român și protejatul lui Năstase, a avut nevoie sau timp să producă o lucrare originală? Răspunsul, evident, este nu.

Nici atacurile la adresa lui Oprea nu m-au emoționat. Nu-mi este clar cine și de ce și-ar fi imaginat vreodată că domnul Oprea are o inteligență academică.

Dar Emilia Șercan a mers mai departe și lucrurile au devenit interesante. De diversele "Academii" știam deja ce hram poartă. Dar s-a văzut cât de adânc este înfipt fenomenul în unele mari universități, cele despre care speram că sunt un ultim bastion al cunoașterii în fața barbariei.

Mai important chiar, investigațiile au început să dezvăluie rețele de alt fel. Ca legăturile religioase între mafioții italieni, ca legăturile de clan în unele regimuri post-sovietice, legăturile de doctorat sunt un indicator puternic  al afilierii în structuri de putere. Așa că sunt, acum, un mare admirator al investigațiilor Emiliei Șercan.

Nu toată tagma antiplagiatorilor, însă, a urmat acest curs. Pe măsură ce investigațiile au căpătat substanță s-a dovedit că există un grup destul de vocal prin intelectuali și în online pe care nu îi doare prea tare de problemele de sistem și nu vor decât să se răzbune pe Ponta. Când Băsescu era în vogă, am presupus că sunt supărați pe nemernicul care l-a detronat pe Tati. După ce Băsescu a coborât treptat sub pragul electoral, mi-a devenit din ce în ce mai neclar motivul obsesiei lor.

Pentru că, să fim clari, Ponta este reprezentativ pentru sistemul politico-academic. El este doar un simptom, problema fiind tocmai acest sistem.