Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a deplâns marţi negocierile prea lente de la Viena pe dosarul nuclear iranian, apreciind că acest ritm compromite posibilitatea de a se ajunge la un acord într-un interval de timp realist, informează AFP preluat de agerpres.
"Discuţiile sunt în desfăşurare, dar din punctul nostru de vedere sunt lente, prea lente", a declarat şeful diplomaţiei franceze în faţa comisiei de politică externă a Adunării Naţionale.
Această situaţie "compromite posibilitatea de a găsi în cadrul unui calendar realist o soluţie care să respecte interesele fiecăruia", a subliniat el.
"Au fost făcute progrese la sfârşitul lunii decembrie, dar suntem încă departe de a încheia această negociere", a insistat Jean-Yves Le Drian.
"Există o urgenţă vitală pe acest subiect din cauza acţiunilor Iranului şi a traiectoriei programului nuclear (iranian)", a spus el.
"Situaţia este gravă deoarece Iranul a avansat până la stadiul care precede etapa finală" de îmbogăţire a uraniului cu 90% şi de a avea acces la capacitatea nucleară militară, a observat el.
Pentru a nu pune în pericol posibilitatea revenirii la acordul nuclear din 2015, "este esenţial şi ca Iranul să continue să coopereze deplin cu AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică), aşa cum şi-a asumat să facă la sfârşitul anului trecut", a insistat ministrul francez.
Vineri, Jean-Yves Le Drian se arăta mai încrezător, considerând că negocierile merg pe "un drum destul de pozitiv" şi declarându-se "convins" de posibilitatea de a se ajunge la un acord.
Omologul său iranian Hossein Amir-Abdollahian a susţinut duminică că Franţa şi-a schimbat atitudinea şi a încetat să mai joace rolul "poliţistului rău" în discuţii.
După cinci luni de pauză, negocierile vizând salvarea acordului din 2015 au fost relansate la sfârşitul lunii noiembrie la Viena între Iran şi ţările încă parte la acest pact (Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China). Washingtonul participă indirect.
Negocierile de la Viena îşi propun să readucă SUA în cadrul pactului nuclear pe care Washingtonul l-a părăsit în 2018 şi să readucă Teheranul la respectarea angajamentelor asumate prin acord şi pe care le încalcă ca reacţie la reimpunerea sancţiunilor de către SUA.
Dosarul nuclear iranian: Franța deplânge ritmul prea lent al negocierilor de la Viena
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
1

3
Xi Jinping o invită pe lidera opoziţiei taiwaneze să viziteze China
3

164
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
164

1.662
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
1.662

2.449
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
2.449

1.724
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
1.724

1.275
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
1.275

853
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
853

877
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
877

158
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
158

3.492
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.492

99
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
99

24
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
24
















Comentează