"Ieri, 6 septembrie, în urma controalelor efectuate, Poliţia Locală Bistriţa a constatat faptul că un bărbat de 28 de ani, din Viile Tecii, plasat în izolare în municipiul Bistriţa, nu a fost găsit la adresa stabilită. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cadrul căruia efectuează cercetări", se menţionează în comunicat.
În cursul serii de luni, un alt tânăr, de 26 de ani, din comuna Căianu Mic, pentru care a fost impusă carantina la domiciliu în urma revenirii din străinătate, nu a fost găsit la domiciliu, motiv pentru care a fost amendat de poliţişti cu 1.000 de lei.
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, 300 de persoane se află în izolare la domiciliu, în urma infectării cu SARS-CoV-2, iar alte peste 700 de persoane au fost plasate în carantină.
De asemenea, în spitalele din Bistriţa şi Năsăud sunt tratate 65 de cazuri de COVID-19, potrivit celor mai recente date făcute publice de autorităţi, informează Agerpres.
Dosar penal pentru un tânăr infectat cu COVID care nu a fost găsit acasă
Un tânăr de 28 de ani, diagnosticat cu COVID-19, s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce poliţiştii locali nu l-au găsit la adresa din municipiul Bistriţa unde a declarat că va sta în izolare, potrivit buletinului de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

425
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
425

1.273
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
1.273

1.329
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
1.329

2.664
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
2.664

64
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
64

1.643
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
1.643

2.445
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
2.445

56
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
56

138
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
138

46
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
46

4.050
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
4.050

46
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
46

43
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
43
















Comentează