Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei au deschis un dosar penal pentru fals în declaraţii după ce poliţiştii au identificat două persoane care aveau adeverinţe ca fiind angajaţi la o firmă şi s-a constatat că nu figurau ca angajaţi în baza de date REGES, potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
"În data de 29.04.2020, orele 17,50, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Carei au oprit pentru control autoturismul marca Mercedes de culoare neagră cu nr. de înmatriculare SM-08-YOE, condus de numitul M.L.I., avându-i ca pasageri pe numiţii P.K. şi P.B. În urma controlului documentelor, cele trei persoane au prezentat o adeverinţă de la locul de muncă, care în urma verificărilor în baza de date REGES, s-a constatat faptul că numiţii P.K. şi P.B. nu sunt angajaţi ai acestei firme", precizează sursa citată.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru fals în declaraţii, complicitate la fals în declaraţii şi uz de fals.
Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Carei - Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Dosar penal pentru două persoane care au prezentat adeverinţe false de angajat, la Satu Mare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
0

2
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
2

1.544
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
1.544

3.084
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
3.084

50
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
50

20
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
20

44
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
44

56
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
56

1.754
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.754

2.664
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.664

1.837
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.837

80
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
80

3.359
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
3.359
















Comentează