Poliţiştii bihoreni au deschis miercuri un dosar penal după ce, în urma unei sesizări a Gărzii Forestiere Oradea, au fost identificate 14 cioate provenite din tăieri ilegale într-o pădure din Băile Felix.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, prejudiciul este estimat la 10.021,71 lei fără TVA, pentru un volum de 8,052 metri cubi.
"Au fost constatate tăieri fără drept şi furt de arbori din fondul forestier naţional", a transmis IPJ Bihor, precizând că cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror.
Din verificări a reieşit că faptele ar fi fost comise în perioada 29 decembrie 2025 - 23 ianuarie, de o societate din Oradea care exploata legal o partidă de masă lemnoasă, dar ar fi tăiat şi arbori nemarcaţi din speciile stejar, carpen şi cireş.
Directorul Direcţiei Silvice Bihor, Teodor Suciu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că "societatea a tăiat 14 arbori fără drept, care nu au fost destinaţi exploatării şi nu au fost marcaţi", subliniind că lucrările legale din zonă vizau doar igienizarea pădurii, pentru prevenirea accidentelor.
"Delictele silvice amintite în comunicatul Gărzii forestiere şi care sunt în constatare şi de către reprezentanţii poliţiei fac obiectul unor tăieri ilegale în parchetul constituit de către Ocolul Silvic Oradea şi valorificat prin licitaţie publică către societatea Felidan Foresta. În afara arborilor destinaţi exploatării şi marcaţi ca atare de către colegii mei de la Ocolul Silvic Oradea, această societate se pare că a tăiat, după cum reiese din constatările celor de la Garda Forestieră, un număr de 14 arbori fără drept care nu au fost destinaţi tăierii şi nici nu au avut marcarea ca atare. Pe cale de consecinţă, vor suporta rigorile legale cu privire la aceste tăieri ilegale", a declarat Teodor Suciu, potrivit Agerpres.
Direcţia Silvică Bihor, prin Ocolul Silvic Oradea, a efectuat în trupul de pădure Felix lucrări de igienizare a pădurii prin alegerea unor arbori uscaţi, rupţi şi doborâţi de vânt care au fost marcaţi şi destinaţi exploatării şi evacuării din pădure.
Cazul a fost prezentat prima dată de Digi 24, care a arătat că tăierile de arbori din zona respectivă nu au vizat numai copacii bolnavi sau rupţi, ci şi pe cei sănătoşi.






























Comentează