Dorinel Munteanu, nemulțumit după eșecul cu Dinamo București

Autor: Diana Pană

Publicat: 23-01-2026 23:23

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Dorinel Munteanu, antrenorul echipei FC Hermannstadt, nu a fost impresionat de Dinamo în meciul de la Sibiu. Tehnicianul gazdelor crede că echipa sa trebuia să obţină cel puţin un egal, informează news.ro.

„Vreau să-mi felicit echipa. Diferenţa s-a făcut la faze fixe, unde lipsa de concentrare a lipsit şi au venit cele două goluri. Adversarul nu ne-a pus foarte multe probleme, chiar dacă a avut posesia. Asta am discutat cu băieţii. Nu trebuia să pierdem cele trei puncte, dar ăsta este fotbalul. Preocuparea mea acum este să revină jucătorii accidentaţi, pentru că am foarte mari probleme de efectiv. Sper ca staff-ul medical să facă eforturi şi să recuperăm din jucători.

Nu am ce să le reproşez jucătorilor mei, au fost doar cele două faze fixe, trase la indigo. Am avut disciplină tactică, am stat bine în teren. Mai avem de lucru la posesia mingii.

Nu vreau să fiu… Dinamo e o echipă valoroasă, care domină adversarul. Posesia a fost de partea lui Dinamo, dar ocaziile mari au fost de partea noastră. Am încredere în jucători. Problema e că avem jucători suspendaţi şi accidentaţi, asta este problema mare acum”, a declarat Dorinel Munteanu după înfrângerea suferită vineri, pe teren propriu, scor 1-2, cu Dinamo Bucureşti.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri