Organismul uman încearcă să refacă stocul de celule sanguine pierdute imediat după ce se donează sânge, acest lucru determinând producţia de celule noi care îmbunătăţesc starea de sănătate a donatorului, spun medicii, care precizează că în 2 săptămâni se reface complet componenta celulară donată potrivit Agerpres.
Precizările vin în contextul în care, începând cu anul 2004, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit ca 14 iunie să fie Ziua mondială de sensibilizare a oamenilor de pe întreg mapamondul pentru nevoia acută de sânge.
''E ziua în care se mulţumeşte tuturor donatorilor pentru gestul lor voluntar de a salva vieţi. De asemenea, este şi ziua în care se aminteşte cât de importante sunt aceste produse obţinute din sânge pentru pacienţi şi cât de important este ca ele să fie sigure pentru cei care le primesc. Produsele din sânge nu sunt medicamente care se pot cumpăra din magazine, se obţin doar prin bunăvoinţa şi altruismul donatorilor, au un termen de valabilitate scurt şi condiţii de păstrare şi manipulare speciale", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".
Cei care donează sânge devin "mai sănătoşi", arată mai bine, beneficiază de analize de sânge gratuite, se previne hemocromatoza (hemocromatoza cunoscută şi ca "diabetul bronzant" este o afecţiune genetică sau dobândită, determinată de acumularea fierului în organism). Alte efecte - se reduce îmbătrânirea întrucât scade nivelul de stres, se previne chiar şi infarctul şi accidentul vascular cerebral.
De asemenea, specialiştii mai susţin că prin donarea de sânge scade şi riscul de cancer, vindecarea plăgilor este mai rapidă şi scade şi colesterolul.
"S-a dovedit, prin studii de specialitate, că persoanele care se implică în proiecte altruiste trăiesc o viaţă mai frumoasă, împlinită şi chiar mai lungă. Donarea de sânge este o acţiune altruistă, astfel încât nu numai că salvezi vieţile altora, dar te ajută să trăieşti mai mult şi mai sănătos", spun specialiştii.
Totodată, în urma donării se îmbunătăţeşte şi starea de spirit.
"Nu există o metodă de fabricare a sângelui. (...) În prezent, există mai multe companii care lucrează pentru producerea artificială a unui înlocuitor sanguin eficient, dar acestea se lovesc de faptul că diferiţii substituenţi de sânge suferă de limitări ale valorilor constantelor biologice şi fizio-patologice care îi caracterizează. De exemplu, majoritatea produselor pe bază de hemoglobină nu rezistă mai mult de 20 - 30 de ore în organism, în comparaţie cu transfuzia de sânge integral care durează până la 34 de zile. De asemenea, aceşti substituenţi de sânge nu imită reacţia de răspuns imunologic a sângelui care asigură atât lupta împotriva bolilor infecţioase sau alergene, cât şi viteza de coagulare necesară creării barierelor cicatrizării pielii. În consecinţă, pe termen scurt, actuala tehnologie de sânge artificial va fi limitată la aplicaţiile de înlocuire a acestuia", se mai arată în comunicat.
De fiecare dată când cineva donează sânge ajută la salvarea a trei vieţi, precizează specialiştii.
Donarea de sânge îmbunătățește sănătatea donatorului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.949
Ministrul Sănătății, ieșire virulentă în criza carburanților: 'Responsabilii să vină cu o soluţie, altfel în două luni cer rectificare / Rămân fără bani pentru ambulanţe'
1.949

13
Alexandru Rogobete: Investiții în infrastructură și în tratamentul marilor arși
13

218
Alexandru Rogobete anunță reorganizarea sistemului sanitar din Prahova
218

26
Războiul și criza economică îți afectează psihicul: semnele anxietății pe care le ignori
26

1.550
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
1.550

39
DGASPC Covasna angajează asistenți personali profesioniști
39

53
Anunț despre medicamente: România are stocuri asigurate pentru două luni
53

110
Premieră medicală la Beijing: primul tratament cu anticorpi monoclonali împotriva hepatitei D
110

119
Reformă de miliarde în Austria: ce se schimbă pentru pacienți și cine plătește
119

34
Sală modernă de endoscopie intervențională inaugurată la Arad
34

75
Rogobete: Cineva a spus să lăsăm mașinile acasă; nu pot lăsa ambulanțele în garaj
75

62
Lucrul de acasă ar putea crește rata natalității: Explicația surprinzătoare
62

55
Şapte spitale din Bucureşti vor beneficia de programele culturale şi serviciile educaţionale ale Corului "Madrigal"
55
















Comentează