Preşedintele SUA Donald Trump a lansat ideea că ar fi trebuit să invoce Articolul 5 al NATO pentru a ajuta la controlul frontierei sudice a Statelor Unite, sugerând că alianţa ar putea fi folosită pentru a consolida securitatea la graniţa SUA, conform CNN. Articolul 5 al NATO prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor, ceea ce ar putea declanșa deliberările privind un potențial răspuns militar, informează News.ro.
Trump vrea să invoce Articolul 5 al NATO
„Poate că ar fi trebuit să testăm NATO: să invocăm Articolul 5 şi să forţăm NATO să vină aici şi să ne protejeze frontiera sudică de noi invazii ale imigranţilor ilegali, eliberând astfel un număr mare de agenţi ai Poliţiei de Frontieră, pentru alte sarcini”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.
Postarea preşedintelui vine în contextul revenirii sale din Elveţia, unde a participat la Forumul Economic Mondial şi s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Sugestia pare să sublinieze din nou viziunea mai veche a lui Trump potrivit căreia Statele Unite fac mult mai mult pentru NATO decât primesc în schimb.
„Problema cu NATO este că noi vom fi acolo pentru ei sută la sută, dar nu sunt sigur că ei ar fi acolo pentru noi dacă i-am chema”, a declarat Trump în remarci făcute miercuri.
Ce conține articolul 5 al Tratatului NATO?
Articolul 5 al tratatului este cel mai cunoscut dintre ele și este cel care stă la baza Alianței: apărarea colectivă.
Acest articol prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor, ceea ce ar putea declanșa deliberările privind un potențial răspuns militar.
Mai exact, cele 30 de țări membre „convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, convin că, în cazul în care are loc un astfel de atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului de autoapărare individuală sau colectivă recunoscut de articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite, va ajuta partea sau părțile atacate, luând de îndată, individual și de comun acord cu celelalte părți, măsurile pe care le consideră necesare, inclusiv prin utilizarea forței armate, pentru a restabili și menține securitatea în zona Atlanticului de Nord”.
De asemenea, Articolul 5 mai prevede că „orice astfel de atac armat și toate măsurile luate ca urmare a acestuia sunt raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri încetează atunci când Consiliul de Securitate a luat măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale”.
Articolul 5 al NATO, invocat o singură dată în istorie
Acest articol a fost activat o singură dată în istorie, după atacurile teroriste asupra Statelor Unite din 11 septembrie 2001, ca un act de solidaritate.
Potrivit NATO, conceptul strategic al Alianței din 1999 identificase deja terorismul ca fiind unul dintre riscurile care afectează securitatea țărilor membre.
Răspunsul Alianței după atacurile teroriste din septembrie 2001 a făcut ca NATO să se angajeze activ în lupta împotriva terorismului, să lanseze primele sale operațiuni în afara zonei euro-atlantice și să înceapă o transformare profundă a capacităților sale.






























Comentează