Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a colectat, în ultimul trimestru din 2018, fonduri de peste 21 de milioane de dolari pentru campania electorală din 2020, care se adaugă sumei de 106 milioane dolari ce a fost strânsă de la începutul lui 2017, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat difuzat joi de stafful campaniei pentru realegerea lui Trump, această cifră trimestrială reprezintă continuarea unui record de strângere de fonduri pentru un preşedinte al SUA şi depăşeşte cele 18 milioane de dolari, fonduri primite în al treilea trimestru.
În plus, sursa citată afirmă că 98,5% din donaţii au fost de o valoare mică, sub 200 de dolari fiecare, ceea ce ar fi o dovadă a "sprijinului popular constant şi istoric" de care se bucură Donald Trump.
Totuşi, notează EFE, fondurile de 21 de milioane de dolari au fost depăşite de cheltuielile de 23 milioane de dolari pentru alegerile parlamentare din noiembrie, în care Trump şi-a manifestat sprijinul pentru mai mulţi candidaţi republicani, o cifră mult superioară celor 5 milioane de dolari, plăţi efectuate în precedentele trimestre din 2018.
În timp ce predecesorul său, Barack Obama, a început strângerea de fonduri pentru realegerea în funcţie abia în al treilea an al mandatului prezidenţial, Trump a prezentat documentele necesare acţiunii chiar din momentul când a preluat puterea şi s-a implicat în finanţarea campaniei de la jumătatea anului 2017.
Tot spre deosebire de predecesorii săi, de când a devenit preşedinte, Trump a ţinut întâlniri cu alegătorii practic identice în format şi discurs cu cele din campania electorală din 2016, iar în ultimele luni a sporit numărul acestora, cu scopul de a promova candidaţii republicani în alegerile legislative din noiembrie 2018.
Donald Trump se pregătește pentru campania din 2020: A strâns fonduri de peste 21 milioane de dolari
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

577
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
577

39
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
39

2.275
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
2.275

2.668
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
2.668

157
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
157

60
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
60

65
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
65

73
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
73

5.246
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.246

33
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
33

79
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
79

3.837
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.837

38
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
38
















Comentează