Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat miercuri că pasagerii canadieni şi britanici ai pachebotului Zaandam, care transportă patru morţi şi persoane cu simptome ale CONVID-19, vor fi evacuaţi în scurt timp, transmite AFP potrivit Agerpres.
"Canadei i-a fost notificat să-şi repatrieze pasagerii de pe navele care vor acosta" la Fort Everglades (Florida), a declarat Donald Trump, adăugând că acelaşi mesaj i-a fost adresat şi Marii Britanii.
Liderul administraţiei de la Washington a precizat că Statele Unite "vor trimite personal medical la bordul navei".
Guvernatorul Floridei, republicanul Ron DeSantis, a refuzat până în prezent să permită acostarea pachebotului Zaandam şi a altui vas, dar miercuri a anunţat că este dispus să facă acest lucru.
"Comitetul lucrează la un proiect pentru a le permite locuitorilor Floridei să revină la casele lor în siguranţă şi a expatria cetăţenii străini fără să se amestece printre membrii comunităţii noastre", a declarat el pentru canalul Fox News.
Compania de croazieră Holland America, care exploatează cele două nave, a spus miercuri într-un comunicat că "aşteaptă confirmarea" din partea autorităţilor locale pentru a debarca pasagerii.
Donald Trump anunță că pasagerii canadieni şi britanici de pe pachebotul Zaandam vor fi evacuaţi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

192
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
192

603
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
603

593
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
593

212
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
212

411
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
411

379
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
379

2.930
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.930

1.431
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.431

1.567
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.567

2.731
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.731

647
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
647

1.368
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.368

1.474
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.474
















Comentează