Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că fostul primar al New Yorkului, Michael Bloomberg, va suferi un eşec dacă se va lansa în cursa pentru Casa Albă, aşa cum ar urma să facă, relatează AFP şi dpa potrivit Agerpres
"Micul Michael va eşua" pentru că "nu a făcut ce trebuie ca să reuşească", a anticipat Trump, asigurând, pe de altă parte, că este candidatul pe care i-ar plăcea cel mai mult să-l învingă la scrutinul prezidenţial din 2020.
Omul de afaceri miliardar - locul 9 pe plan mondial, conform Forbes - a anunţat în martie că nu va lua parte la alegeri, având în vedere că în cursă se află deja circa 20 de democraţi şi în plus nu doreşte să submineze şansele fostului vicepreşedinte Joe Biden, care se situează, asemenea lui, pe o poziţie centristă.
Joi, apropiaţi ai lui Bloomberg (77 de ani) au indicat însă că acesta dispune deja de semnăturile necesare pentru a-şi înregistra candidatura în statul Alabama, termenul limită pentru înregistrare fiind în acest stat vineri seara.
"Nu va reuşi, dar cred că o să-i dăuneze lui Biden", a mai apreciat vineri Trump. "Îl cunosc de mult pe Michael. A spus multe lucruri bune despre mine. Astăzi nu mai este acelaşi om", a adăugat Trump, într-o serie de remarci făcute în grădina Casei Albe. "O să cheltuiască mulţi bani. Are probleme serioase. Unele probleme personale şi multe altele", a menţionat preşedintele. "Nu are magia necesară să câştige", a conchis Trump.
Bloomberg - care a fost multă vreme republican, în 2016 a avut în vedere să ia parte la prezidenţiale ca independent, iar în prezent este democrat - are o avere netă estimată la 52 miliarde de dolari. Comparativ, averea lui Trump se apropie de 3 miliarde
Donald Trump afirmă că Bloomberg va eşua în cursa pentru Casa Albă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
1

1.009
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.009

1.818
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.818

35
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
35

1.202
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.202

2.932
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.932

39
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
39

3.067
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.067

2.168
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.168

160
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
160

93
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
93

3.965
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.965

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25















Comentează