Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a ordonat desfiinţarea formaţiunilor împotriva rasismului din administraţia federală, despre care spune că constituie o "propagandă de divizare şi antiamericană", a anunţat vineri Casa Albă, citată sâmbătă de France Presse.
Acest anunţ intervine cu opt săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale americane, în plină campanie electorală marcată de tensiuni puternice între cele două tabere pe tema rasismului.
"Potrivit unor informaţii de presă, angajaţilor administraţiei li s-a cerut să participe la o instruire unde li se spune că +practic toate persoanele albe contribuie la rasism+, unde li se cere să spună că +beneficiază de rasism+", a declarat Casa Albă într-un comunicat.
"În unele cazuri, aceste instruiri au mers atât de departe încât să afirme că rasismul îşi are rădăcinile în convingerea că America este o ţară a oportunităţilor sau că locurile de muncă ar trebui acordate persoanelor celor mai calificate", adaugă textul preşedinţiei.
Administraţia prezidenţială a primit ordin "să asigure că agenţiile federale încetează să mai folosească dolarii contribuabililor pentru a finanţa aceste şedinţe de propagandă de divizare şi antiamericane", se adaugă în comunicat.
O mişcare de protest fără precedent împotriva rasismului şi violenţelor poliţiei a început în Statele Unite după moartea afroamericanului George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb din Minneapolis la sfârşitul lunii mai.
Donald Trump citează în mod regulat demonstraţiile antirasiste, care uneori degenerează în ciocniri cu poliţia, ca exemplu pentru a agita spectrul unei Americi în foc şi sânge, la mila "şnapanilor" de extremă stânga şi a altor "terorişti din interior" în cazul victoriei adversarului său democrat Joe Biden, notează AFP.
Donald Trump a ordonat desfiinţarea formaţiunilor împotriva rasismului din administraţia federală
Explorează subiectul
Articole Similare

37
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
37

64
Cancelarul Merz a solicitat partenerilor americani și europeni un plan pentru viitorul Iranului
64

1.792
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
1.792

1.472
Cinci eleve au fost ucise în sudul Iranului. Numărul victimelor a început să crească
1.472

3.978
SUA intensifică ofensiva: Nouă nave iraniene, 'relativ mari şi importante' au fost scufundate
3.978

4.049
VIDEO Iran sub cupola de foc: Civilii părăsesc capitala, în timp ce Netanyahu anunță că loviturile asupra Teheranului se intensifică
4.049

2.067
Armata israeliană mobilizează 100.000 de rezerviști pentru ofensiva împotriva Iranului
2.067

4.762
Baza Al Salam din Abu Dhabi, în flăcări după atacul iranian cu dronă – Franța denunță „atacuri masive și nejustificate”
4.762

6.762
Iranul va lovi hotelurile din Bahrein. Americanii sunt rugați să părăsească cât mai repede zona
6.762

2.496
Trump susține că operațiunea SUA împotriva Iranului se desfășoară 'mai rapid decât era programată'
2.496

5.306
Germania trage un puternic semnal de alarmă: Risc uriaș în Europa, din cauza războiului din Iran
5.306

4.570
BREAKING Iran revendică lovirea a trei petroliere americane și britanice în Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz
4.570

114
Ministrul de externe al Omanului, care a mediat discuţii între SUA şi Iran, face apel la o încetare a focului
114

















Comentează