Tenismanul austriac Dominic Thiem (102 ATP) a primit un wild card pentru turneul Australian Open (16-29 ianuarie 2023), după ce a ratat ediţia din acest an din cauza unei accidentări, au anunţat organizatorii, vineri, conform Reuters.
Thiem a jucat finala din 2020 a primului Grand Slam al anului, în care a fost învins după un meci de cinci seturi de sârbul Novak Djokovic. În acel an, austriacul şi-a trecut în cont primul Grand Slam, la US Open, conform Agerpres.
În sezonul următor, Thiem, 29 ani, s-a confruntat cu o accidentare serioasă la încheietura mâinii, dar a revenit mai aproape de forma sa în acest an, când a reuşit să urce de pe locul 350 în iunie pe 102 la final de sezon.
În turneul masculin de Australian Open, francezul Luca Van Assche şi americanul Christopher Eubanks au primit de asemenea invitaţii, la fel ca americanca Taylor Townsend şi franţuzoaica Diane Parry, pentru turneul feminin.
Ultimele wild card-uri, două la masculin şi două la feminin, vor fi acordate de organizatorii australieni săptămâna viitoare.
Dominic Thiem a primit un wild card pentru turneul Australian Open
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

11
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
11

18
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
18

37
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
37

29
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
29

19
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
19

19
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
19

33
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
33

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.605
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.605

227
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
227

143
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
143

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

100
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
100
















Comentează