Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, consideră că responsabilitatea USR de a câştiga alegerile şi să nu ajungă Marcel Ciolacu preşedinte este "uriaşă" şi că doar cu Elena Lasconi poate fi "bătut" PSD.
"În februarie 2017, în acea noapte, am ieşit în stradă, am stat în frig, întâi la Berlin, cu încă câţiva români din diaspora, apoi am luat un zbor spre Timişoara. Îmi amintesc de acest frig şi mi-am jurat mie şi prietenilor mei, cu care am stat atunci în stradă, protestând împotriva ordonanţei de urgenţă dată tocmai de timişoreanul Sorin Grindeanu, că nu vom accepta niciodată să mai stăm în stradă în frig, să fim neputincioşi şi atunci am luat, eu şi mulţi care sunt astăzi în sală, decizia că nu ne vom face o carieră de protestatari, ci vom schimba sistemul din interior, prin vot, prin politică, îi vom bate cu mijloacele lor", a spus Fritz, la lansarea programului Elenei Lasconi şi USR la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, informează AGERPRES.
Dominic Fritz a susţinut că PSD este la un pas de a prelua toată puterea în România.
"Am şi văzut că orice schimbare pe care reuşim să o facem este o schimbare pentru care trebuie să ne luptăm în continuare. Din păcate, vedem acum, în 2024, la şapte ani după ce sute de mii de români au urlat împotriva corupţiei, s-au revoltat împotriva PSD, că din nou PSD este la un pas de a prelua toată puterea în România", a adăugat el.
Potrivit lui Fritz, după trei ani de guvernare PSD, oamenii au din ce în ce mai puţin bani, spitalele funcţionează din ce în ce mai prost şi "printr-o politică absolut cinică şi iresponsabilă, a fost crescut un partid de pseudoopoziţie care propagă ideile Rusiei în România".
"De aceea miza acestor alegeri este extraordinar de mare, este mult mai mare decât ceea ce am simţit atunci, în 2017, şi responsabilitatea pentru noi toţi să câştigăm aceste alegeri şi să nu ajungă Marcel Ciolacu preşedinte este uriaşă, dar uriaşă este şi determinarea noastră. Şi vreau să spun tuturor celor care ne urmăresc şi vă rog şi voi să le spuneţi tuturor că avem soluţii pentru vieţile lor", a declarat edilul.
Conform acestuia, Elena Lasconi va fi preşedintă şi "pentru taţii care au două joburi ca să poată să plătească meditaţiile pentru copiii lor", pentru mamele "care au avut un job part time", pentru tinerii "care sunt la început de drum şi care se întreabă oare cum o să plătească o chirie din puţinii bani pe care îi câştigă" şi pentru creştinii din ţară "care vor să vadă o politică de iubire a aproapelui, şi nu de ură faţă de cei care sunt diferiţi".
"Dar, din păcate, suntem în campanie şi soluţiile pe care le propunem, soluţiile pe care Elena le propune sunt, bineînţeles, criticate şi e bine aşa şi e bine să existe dezbateri, dar există un tip de atac care pe mine mă revoltă. (...) Cel mai ipocrit atac cu care sistemul vine să o atace pe Elena Lasconi este acela că n-are experienţă, vai de mine ce a spus: 12 - 13 membri are CSAT. Mă revoltă pentru că cunosc de la mama mea, de la sora mea, de la soţia mea şi toate femeile aici în sală cunosc acest atac şi toţi bărbaţii cunoaşteţi acest atac de la mamele voastre, de la surorile, de la soţiile şi prietenele voastre. O femeie trebuie să lucreze de două ori mai mult ca să fie recunoscută şi este criticată de două ori mai mult pentru fiecare mică inexactitudine. Acolo unde bărbaţilor le găsim scuze, la femei imediat este o problemă de capacitate", a spus Fritz.
El a adăugat că aceste atacuri sunt o dovadă că Elena Lasconi trebuie să fie preşedintă, menţionând că acesteia nu i-a fost "netezită calea" în viaţa profesională, ca în cazul lui Ciolacu, Ciucă, Geoană.
Dominic Fritz a arătat că Elena Lasconi a atras fonduri europene de 40 de ori mai mult decât bugetul PSD Câmpulung şi banii ajung în şcoli, spitale, infrastructură.
"În acest timp, Marcel Ciolacu a crescut inflaţia, taxele, ca să-i plătească lui Ciucă pensia lui specială. Asta este diferenţa. Unde Ciolacu a arătat o foame de bani, Elena Lasconi a arătat o sete de schimbare, o dorinţă de a fi alături de români şi a demonstrat-o. De 25 de ani această femeie a fost alături de români, nu alături de sistem. Ea cunoaşte problemele lor, dorinţele lor, speranţele lor, durerile lor şi cu această experienţă o să fie preşedinta de care avem nevoie. Luaţi experienţa Elenei Lasconi şi puneţi-o pe lângă experienţa domnului Ciolacu, al cărui CV are mai multe găuri decât toţi covrigii din brutăria lui", a adăugat primarul Timişoarei.
El a menţionat că "există şi critici legitime faţă de USR şi există şi oameni care încă sunt indecişi ce să voteze şi la prezidenţiale şi la parlamentare".
"Tuturor acestor indecişi aş vrea să spun: USR nu este în partid perfect. Elena Lasconi nu este un candidat perfect, pentru că acest candidat perfect nu există. Suntem şi noi cetăţeni români, nemţi sau maghiari, o oglindă a acestei ţări. Dar chiar dacă nu suntem perfecţi, avem toată dorinţa, buna credinţă şi experienţa să dăm tot ce e mai bun pentru a face din această ţară o ţară în care fiecare îşi găseşte un loc. (...) Doar cu Elena Lasconi putem să batem PSD", a susţinut Fritz, menţionând că orice vot către un partid care nu atinge pragul ajunge la PSD, la PNL, la AUR, prin redistribuire.
Dominic Fritz: Responsabilitatea USR să câştige alegerile şi să nu ajungă Marcel Ciolacu preşedinte - uriaşă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.219
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
2.219

1.836
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
1.836

2.039
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.039

2.007
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.007

52
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
52

90
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
90

811
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
811

170
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
170

48
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
48

3.188
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.188

1.576
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.576

3.777
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.777

2.912
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.912
















Comentează