Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului.
''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului'', se arată joi pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.
Potrivit sursei citate, domeniul nu va fi deschis publicului în cursul lunii mai.
''În această primăvară, în Parcul Regal se efectuează lucrări de anvergură în infrastructură (decolmatarea completă a lacului, refacerea şoselei de la Poarta de Sud, refacerea peluzei, punerea în funcţiune a irigaţiei tuturor grădinilor şi iluminatul electric al parcului). Aceste lucrări se vor încheia la finalul lunii mai'', anunţă Casa Regală.
Programul de vizitare a Domeniului Regal Săvârşin între 1 iunie şi 1 octombrie este: Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai şi Magazinul de Suveniruri pot fi vizitate în fiecare săptămână, în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 9,00 şi 18,00.
Parcul Regal poate fi vizitat numai cu înscriere prealabilă şi se face numai în prezenţa unui ghid.
În ultimii ani, Domeniul Regal Săvârşin a fost deschis în perioada mai - octombrie.
Casa Ceaiului, o clădire din secolul al XIX-lea aflată la intrarea pe Domeniul Regal Săvârşin, este cea mai recentă atracţie a complexului, deschisă în urmă cu un an, după ce a fost restaurată de Familia Regală. Imobilul este cel mai mare din ansamblul numit Satul Regal, având 300 de metri pătraţi, iar aici vizitatorii pot servi cafea, ceai, răcoritoare, gustări şi prăjituri. Clădirea este, totodată, un spaţiu cultural şi educaţional, găzduind expoziţii, lecţii deschise, reuniuni şi evenimente publice.
Satul Regal este format din Muzeul Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, aflat în aceeaşi clădire în care au fost în anii 1940 Spălătoria şi Călcătoria, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri.
Domeniul Regal Săvârşin mai are un parc cu o grădină ascunsă, un pavilion, un lac cu o insulă, un teren de tenis din 1945, o grădină de trandafiri şi bolta de glicine.
Cel mai important imobil al domeniului este castelul construit în perioada 1650 - 1680. Castelul a intrat în proprietatea Regelui Mihai în 1943, prin cumpărare, dar a fost confiscat de regimul comunist în 1948, revenind în proprietatea Casei Regale în 2001. Lucrările de restaurare a castelului, începute în 2007, au fost încheiate în 2015, investiţiile fiind făcute de Familia Regală.
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
0

13
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
13

18
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
18

5
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
5

40
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
40

14
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
14

2.241
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
2.241

4.096
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
4.096

55
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
55

23
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
23

50
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
50

59
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
59

1.821
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.821
















Comentează