Doliu în lumea artistică și universitară din România: A murit un pictor de renume al țării noastre

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 28-12-2025 16:40

Actualizat: 28-12-2025 16:50

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Comunitatea academică a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) îşi exprimă regretul profund la vestea morţii profesorului Gheorghe Caruţiu, membru fondator al Facultăţii de Arte şi personalitate marcantă a mediului artistic constănţean, informează Agerpres.

Universitatea Ovidius aduce un respectuos omagiu

"Aducem un respectuos omagiu şi transmitem sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să îl odihnească în pace!", transmite UOC, într-un comunicat de presă.

Gheorghe Caruţiu a urmat studiile de specialitate la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1982, "formându-se într-un context academic exigent, care i-a definit parcursul artistic şi pedagogic ulterior".

Gheorghe Caruțiu, un pictor cu o carieră impresionantă

Pictor cu o activitate expoziţională constantă, în ţară şi în străinătate, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Gheorghe Caruţiu a construit de-a lungul deceniilor un parcurs artistic coerent, caracterizat prin rigoare, reflecţie vizuală şi preocupare pentru limbajul pictural contemporan, subliniază sursa citată.

Lucrările sale se regăsesc în colecţii publice şi private, contribuind la vizibilitatea artei româneşti în contexte naţionale şi internaţionale.

"În plan academic, a avut un rol esenţial în formarea şi consolidarea Facultăţii de Arte din cadrul UOC, unde a activat ca profesor dedicat, implicat în educaţia artistică şi în formarea generaţiilor de studenţi", mai transmite comunitatea academică a Universităţii Ovidius din Constanţa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri