Fostul ministru israelian al apărării Moshe Arens, care l-a ajutat pe Benjamin Netanyahu să se lanseze în cariera diplomatică şi politică, a murit luni la vârsta de 93 de ani, a anunţat prim-ministrul pe contul său de Twitter, relatează AFP.
"Nu a existat un patriot mai mare decât el", a afirmat Netanyahu în mesajul său de condoleanţe, prezentându-l drept un "maestru" şi un "mentor".
Preşedintele Reuven Rivlin a salutat, la rândul său, într-un comunicat, memoria "unuia dintre cei mai importanţi miniştri ai apărării pe care statul Israel i-a avut vreodată".
El a decedat în urma unei "lungi maladii", potrivit radioului public israelian.
Membru al Likud, marele partid al dreptei, Moshe Arens a fost ministru al apărării în trei rânduri între anii 1980 şi 1990, precum şi ministru de externe şi anterior ambasador al Israelului în SUA.
În acest post, în 1982, l-a ajutat să se lanseze pe Benjamin Netanyahu, pe atunci în vârstă de 32 de ani, numindu-l adjunctul şefului misiunii de la Washington. Doi ani mai târziu, viitorul prim-ministru a devenit ambasador la ONU.
Născut în Lituania, Moshe Arens a emigrat în 1939 împreună cu familia sa în SUA, unde a făcut studii de inginerie aeronautică şi s-a alăturat Betar, mişcarea tinerilor din dreapta naţionalistă. El s-a stabilit în Israel în 1948, la momentul formării ţării.
El şi-a început cariera politică prin alegerea ca deputat al Likud în 1973. El a fost numit apoi ministru al apărării de către Menahem Begin, după demisia lui Ariel Sharon în urma masacrelor din taberele de refugiaţi palestinieni Sabra şi Shatila din Liban din 1982. Şase ani mai târziu, el preia portofoliul afacerilor externe, avându-l ca ministru adjunct pe Benjamin Netanyahu.
După o pauză de şapte ani, el redevine ministru al apărării în 1999, iar în 2003 se retrage din politică.
În ultimii ani, el a scris numeroase editoriale în Haaretz, un cotidian cu o orientare de stânga, a cărui linie politică nu o aproba în trecut.
Moshe Arens s-a distanţat de fostul său protejat. Anul trecut el s-a pronunţat împotriva unei legi controversate susţinute de guvernul lui Benjamin Netanyahu, potrivit căreia Israelul este "stat-naţiune al poporului evreu". Votată de parlament în luna iulie a anului trecut, această lege le conferă evreilor dreptul "unic" la autodeterminare în Israel.
Doliu în Israel - A murit unul dintre cei mai importați oameni politici. A fost mentorul lui Benjamin Netanyahu
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

19
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
19

66
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
66

1.991
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
1.991

39
Liga Arabă le cere mediatorilor să lucreze pentru ca Iranul şi SUA să îşi depăşească diferenţele
39

3.618
Ultimatumul lui Trump pentru Iran - Activitate intensă la Baza 90 Otopeni
3.618

16
Naufragiu în largul coastelor Libiei - Peste 80 de migranți sunt dați dispăruți
16

3.356
Va folosi Trump bomba atomică asupra Iranului? - Casa Albă dezminte însă Trump a amenințat cu anihilarea totală
3.356

81
Rusia pierde noua cursă spațială - Decizia luată de Moscova în timp ce NASA celebrează un zbor istoric
81

70
Incendiu la o fabrică de armament din Cehia - șapte persoane au fost arestate
70

5.335
Stenograme. Momentul în care Putin a izbucnit în hohote de râs - Viktor Orban, către liderul rus: „Sunt la dispoziția dumneavoastră, în orice problemă!” (presă)
5.335

4.621
Premieră: China a intrat în „miezul” Pământului / A forat la o adâncime de peste 3.400 de metri pentru acces la lacurile subglaciare
4.621

236
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
236

7.927
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
7.927
















Comentează