Trei palestinieni au intrat luni dimineaţa cu o maşină în soldaţi israelieni care îşi opriseră vehiculul pe marginea unei şosele în Cisiordania ocupată, a anunţat armata israeliană, transmite Reuters. Un ofiţer israelian rănit în incident se află în stare critică, a adăugat armata, care mai menţionează că soldaţii au deschis focul asupra palestinienilor potrivit Agerpres.
Potrivit mass-media israeliene, doi dintre palestinieni au fost ucişi. Purtătorul de cuvânt al poliţiei Micky Rosenfeld a declarat de asemenea că doi palestinieni au fost ucişi, a relatat France Presse.
Armata israeliană a afirmat într-un comunicat că doi atacatori au fost "neutralizaţi" şi al treilea a fost uşor rănit în incidentul produs la circa 10 km nord-vest de oraşul palestinian Ramallah.
Comunicatul precizează că vehiculul militarilor a fost lovit intenţionat. Potrivit media, maşina armatei se oprise pentru că avea o defecţiune.
Cisiordania a fost la finele anului 2015 şi în cursul lui 2016 scena unui val de incidente în care palestinieni care de multe ori nu aveau legături cunoscute cu grupări militante au intrat cu maşina în ţinte israeliene, dar ulterior frecvenţa lor a scăzut.
Incidentul survine după ce forţele israeliene au bombardat duminică noaptea un post militar al mişcării Hamas din nordul Fâşiei Gaza, ca răspuns la lansarea mai multor dispozitive explozive în cursul aceleiaşi zile pe teritoriul său.
Doi palestinieni au fost ucişi după ce au intrat cu maşina în soldaţi israelieni, în Cisiordania
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
16

592
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
592

24
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
24

46
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
46

44
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
44

38
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
38

26
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
26

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

24
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
24

22
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
22

2.969
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.969

4.107
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.107

297
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
297
















Comentează