Referitor la dosarul penal constituit ca urmare a unor suspiciuni de fapte de corupție legate de încheierea şi executarea unui contract de asociere în participaţiune care ar fi prejudiciat bugetul Primăriei Piteşti cu 5 milioane euro, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
La data de 9 decembrie 2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpaţii:
PENDIUC TUDOR, primarul municipiului Pitești, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită,
- abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, (două elemente materiale)
SCARLAT CONSTANTIN, reprezentant al S.C. CNCD S.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.
În cauza respectivă, la data de 7.11.2014, Tribunal Bucureşti a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile şi a inculpaţilor PENDIUC TUDOR şi SCARLAT CONSTANTIN. În urma contestaţiei formulate de cei doi, la data de 19.11.2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii anterior amintiţi, cărora le-au fost stabilite următoarele obligaţii:
- să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără permisiunea organului judiciar care dispune prezenta măsură sau în faţa căruia se află cauza şi să se supună restricţiilor stabilite;
- să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
- să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii, precum şi alte persoane care se stabilesc de organul judiciar;
- să poarte permanent sistem electronic de supraveghere.
În referatul cu propunerea de înlocuire a măsurii, procurorii au reținut că inculpatul PENDIUC TUDOR a încălcat obligaţia stabilită de instanţă de a nu comunica cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, în sensul că, în perioada 20.11.2014 – 01.12.2014, a luat legătura cu o persoană ce are calitatea procesuală de suspect, respectiv că inculpatul SCARLAT CONSTANTIN a încălcat obligaţia stabilită de instanţă de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar.
DNA cere arestarea lui Tudor Pendiuc! A încălcat condițiile arestului la domiciliu
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.762
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.762

1.862
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.862

61
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
61

3.999
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.999

3.772
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.772

178
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
178

116
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
116

2.697
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.697

1.286
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.286

1.952
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.952

4.213
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.213

6.886
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.886

6.183
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.183
















Comentează