Iubitorii tenisului i-ar putea vedea jucând împreună pe cei patru componenţi ai "Big Four", Rafael Nadal, Novak Djokovic, Roger Federer şi Andy Murray, cu ocazia celei de-a cincea ediţii a competiţiei pe echipe Laver Cup, programată în acest an, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Miercuri, britanicul Andy Murray a fost desemnat al treilea membru al echipei Europei, alături de Nadal şi Federer, lăsându-i pe fanii sportului alb să viseze la posibilitatea ca şi Djokovic să se alăture rivalilor săi de lungă durată, la evenimentul care se va derula în luna septembrie la Londra.
"Ar fi ce va unic. Este o posibilitate. Agentul meu ţine legătura cu echipa Laver Cup. Am stabilit că va exista o decizie după încheierea turneului de la Wimbledon", a declarat Djokovic după calificarea în turul al treilea al turneului londonez de Mare Şlem.
Nadal, Djokovic, Federer şi Murray au dominat tenisul masculin în ultimele două decenii, câştigând împreună 65 de titluri de Grand Slam.
Arena O2 din Londra, care a găzduit Turneul Campionilor, competiţia de final de sezon a circuitului ATP, între 2009 şi 2020, va organiza Laver Cup între 23 şi 25 septembrie, după ce Team Europe, condusă de suedezul Bjorn Borg, a câştigat toate ediţiile anterioare.
Echipa Restului Lumii (Team World), al cărei căpitan este americanul John McEnroe, a stabilit deja trei dintre membrii săi: canadianul Felix Auger-Aliassime, americanul Taylor Fritz şi argentinianul Diego Schwartzman.
Novak Djokovic a participat la cea de-a doua ediţie a turneului, desfăşurată în 2018 la Chicago (Statele Unite).
"Laver Cup este singura competiţie în care poţi avea toţi marii rivali, Big Three sau Big Four, jucând împreună în aceeaşi echipă. Desigur, este un concept foarte diferit şi interesant pentru noi, jucătorii, dar şi pentru fanii din întreaga lume", a mai spus tenismanul sârb.
Djokovic ar putea juca alături de Nadal, Federer şi Murray la Laver Cup
București
9°C
Articole Similare

581
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
581

71
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
71

19
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
19

49
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
49

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

37
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
37

27
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
27

24
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
24

42
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
42

50
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
50

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

63
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
63















Comentează