Cancelarul german Olaf Scholz a sprijinit decizia ministrului economiei Robert Habeck (Verzii) de a menţine în stand-by două din ultimele trei centrale nucleare ale Germaniei, în loc de a le oferi o prelungire generală a duratei de viaţă, aşa cum cer unele voci din coaliţia sa de guvernare, transmite dpa, conform AGERPRES.
În loc să fie închise, aşa cum era planificat, la sfârşitul anului, cele două centrale vor fi păstrate în rezervă până la mijlocul lunii aprilie pentru cazul în care va fi nevoie de ele pentru stabilizarea reţelei de electricitate în sudul ţării în această iarnă.
Decizia a amplificat o dispută în interiorul coaliţiei cancelarului Scholz, formată din Partidul Social Democrat (SPD), Verzii şi Partidul Liberal-Democrat (FDP).
Verzii au fost foarte fermi în a respecta decizia, luată în vremea fostului cancelar Angela Merkel, de închidere a ultimelor trei centrale nucleare până la sfârşitul acestui an, în cadrul eforturilor Germaniei de a creşte contribuţia surselor regenerabile.
FDP, partid pro-business, cere ca funcţionarea lor să continue pe termen lung pentru a ajuta la scăderea preţurilor la electricitate.
Habeck a declarat luni că guvernul 'se ţine de planul de renunţare treptată la energia nucleară', dar păstrează cele două reactoare disponibile în standby câteva săptămâni în plus pentru cazul unei urgenţe în aprovizionare.
'În principiu, vom continua să renunţăm treptat la energia nucleară', a declarat Scholz marţi pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.
'După cum bine se ştie, FDP priveşte la energia nucleară oarecum diferit, ceea ce este complet legitim. Acum este vorba despre aprovizionarea cu energie în iarna viitoare, guvernul va gestiona situaţia amiabil', a spus el.
'În aceste vremuri, ar trebui folosite toate posibilităţile pentru a reduce preţul electricităţii pentru oameni şi companii', a afirmat liderul FDP şi ministru al finanţelor, Christian Lindner, în ediţia de luni a cotidianului Süddeutsche Zeitung.
'Trebuie de asemenea să recunoaştem că, în rândul populaţiei, o foarte largă majoritate crede acum că energia nucleară de tranziţie are o contribuţie importantă. Oamenii sunt îngrijoraţi', a spus Lindner. 'Oraşele noastre sunt deja în întuneric. În acelaşi timp, ni se spune că nu avem o problemă cu energia. Este lipsit de sens, după părerea mea', a adăugat ministrul liberal.
Disputa se amplifică în coaliția guvernului german: Olaf Scholz sprijină planul lui Habeck (Verzii) privind centralele nucleare
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Americanii joacă tare și exclud Rusia sau China din ecuația Orientului Mijlociu: Nu sunt factor în această situație
1

107
Descoperire cosmică spectaculoasă: Un sistem stelar cu patru stele, compact cât distanța dintre Soare și Jupiter
107

311
FOTO Mâna-ntinsă te face bogat! Cât a ajuns să câștige un cerșetor în Sectorul 6 din București
311

454
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat 149 de drone în ultimele ore
454

1.884
Benjamin Netanyahu se teme că Donald Trump l-ar putea trăda în favoarea Iranului. Israelul cere explicații Casei Albe
1.884

751
Europa intră într-o fază economică complet nouă: modelul care a ținut continentul în creștere se termină
751

320
A ajuns acasă încă un grup de români: Alți 172 de cetățeni au fost repatriați din Israel, anunță Ministerul Afacerilor Externe
320

382
Guvernul pregătește un 'scut' pentru prețul gazelor. Bogdan Ivan a făcut anunțul: Românii nu vor plăti peste 0,31 lei/kWh
382

1.343
Probleme pentru zeci de mii de români care nu pot ieși la pensie: Lipsa unui document extrem de important le blochează dosarul
1.343

1.792
Serviciile secrete iraniene ar fi transmis un mesaj către SUA pentru inițierea negocierilor. Americanii neagă tot (dezvăluire CNN)
1.792

985
Fost ministru al Muncii, tranșant după proiectul de buget prezentat de premier: 'Nu sunteți o soluție, sunteți o problemă din ce în ce mai mare pentru România'
985

1.043
Denise Rifai pregătește un concept complet diferit de "40 de întrebări” de la Kanal D. Antena 1 vrea să dea lovitura pe piața media
1.043

1.246
AUR face praf Comisia Europeană: Prețul gazelor e de șase ori mai mare ca în SUE. Nu se pricep!
1.246

















Comentează